Advertisement
Aseară, efective ale ISU Argeş au fost solicitate să intervină la trei evenimente rutiere în urma cărora au rezultat tot atâtea victime şi autovehicule avariate.
- Primul a avut loc la Piteşti, unde o femeie de 69 de ani a suferit zgârieturi la faţă şi la piciorul drept după ce a fost acroşată de un autoturism. Sexagenara a fost asistată medical la faţa locului de un echipaj SMURD şi a refuzat transportul la spital.
- Cel de al doilea s-a produs la Mioveni, în cartierul Făget, unde un autoturism s-a răsturnat şi şoferul a rămas prins în mașină. Au intervenit pompierii cu o ambulanţă SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar şoferul, în vârstă de 20 de ani, care se îndrepta dinspre Ştefăneşti către Mioveni, a suferit atac de panică, a primit îngrijiri medicale și a refuzat transportul să fie transportat la spital.
- Cel de al treilea a avut loc la Costeşti, satul Pârvu Roșu, unde s-au tamponat două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompieri ai Secţiei Costeşti și un echipaj SMURD pentru a asista medical un bărbat de 49 de ani, care a fost rănit ușor la față. Nici acesta nu a dorit să fie dus la spital.
- Iar în această dimineață a avut loc un alt accident rutier la Ștefănești, în zona pasarelă. Din informații aflăm faptul că este vorba despre o dubă și un tir care s-au tamponat şi traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate. Nu s-au înregistrat victime.
Advertisement