Doi oameni au ajuns la spital după ce au fost victime ale unor accidente de circulaţie. Poliţiştii au stabilit că ambele evenimente s-au produs pe fondul consumului de alcool.
A intrat cu ATV-ul într-o maşină
Un alt accident soldat cu o victimă a avut loc ieri după-amiază la Priboieni. Din primele date rezultă că Nicolae N., de 58 de ani, din localitate, circula cu un ATV dinspre centrul comunei către satul Paraschiveşti. Din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare, într-o curbă a pierdut controlul ghidonului, iar vehiculul a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu un Audi condus regulamentar din sens opus de Andreea L., de 26 de ani, tot din Priboieni. În urma impactului, conducătorul ATV-ului a fost proiectat pe asfalt. Grav rănit, acesta a primit primele îngrijiri de la un echipaj SMURD, apoi a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital. Poliţiştii au constatat că bărbatul băuse şi avea o concentraţie de 0,84 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar în cauză a fost înregistrat dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Şi şoferul, şi pietonul…
Primul eveniment a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute pe strada Zorile din Costeşti. În vârstă de 28 de ani, Gabriel V., din localitate, se afla la volanul unei Dacia Logan şi se deplasa către satul Stârci. În faţa sa era Nicolae D., de 48 de ani, din acelaşi oraş, care se deplasa pe carosabil pe lângă bicicletă în aceeaşi direcţie de mers. Din cauză că nu a păstrat o distanţă laterală suficientă, şoferul l-a acroşat pe pieton şi l-a trântit pe asfalt. Lovit la cap, acesta a fost ridicat de o ambulanţă SMURD a Secţiei de Pompieri Costeşti şi transportat la Spitalul „Carol I” din respectivul oraş, unde medicii au constatat că, din fericire, bărbatul nu avea leziuni grave. La unitatea medicală precizată au ajuns şi agenţi rutieri, care i-au verificat pe cei doi cu etilotestul. Aparatul a indicat că şoferul consumase alcool şi avea o concentraţie de 0,61 mg/l de alcool pur în aerul expirat, în timp ce victima era de-a dreptul beată, având o concentraţie de 1,08 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Ambilor le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.