În acest weekend, mai multe maşini au fost avariate de şoferi aflaţi sub influenţa alcoolului şi aceştia s-au ales cu dosar penal.
Primul incident a avut loc pe strada Smârdan din Piteşti, unde Ion Leonard T., din comuna Crângurile, judeţul Dâmboviţa, circula cu maşina dinspre piaţă către strada Gheorghe Doja. El a pierdut controlul volanului şi a lovit două autoturisme parcate în faţa unui bloc. Agenţii rutieri au constatat că împricinatul nu are permis de conducere şi era băut, aparatul etilotest arătând o concentraţie de 0,50 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Rănit uşor, dâmboviţeanul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului.
Rupt de beat, a fost reţinut
Un alt accident a avut loc sâmbătă, la Drăganu, unde un autoturism scăpat de sub control a intrat într-un cap de pod. Deşi se anunţase că ar fi doi răniţi, ulterior s-a constatat că nicio persoană nu a fost rănită şi incidentul a fost înregistrat ca tamponare. Iar în noaptea de vineri spre sâmbătă, agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Drăganu l-au depistat pe Petrişor M., de 32 de ani, din Cotmeana, care circula cu maşina pe DJ 703A având permisul de conducere anulat şi fiind băut. Bărbatul avea o concentraţie de 1,32 mg/l de alcool pur în aerul expirat şi a refuzat să-i fie recoltate probe biologice. Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.