Accident pe DN 7. Mașina răsturnată, două persoane rănite.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiști din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza comunei Drăganu, din direcția Vâlcea spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un cap de pod din partea stângă față de sensul său de deplasare, după care s-a răsturnat.
În urma evenimentului rutier au suferit leziuni atât conducătorul auto, cât și pasagera dreapta față, femeie de 50 de ani, din Oradea, județul Bihor, ambii fiind transportați la spital pentru îngrijiri.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.