Accident mortal în Argeș. A pătruns pe contrasens și a intrat într-o mașină.
În dimineața zilei de 28 august, polițiștii câmpulungeni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier ce a avut loc pe str. Colonel Stănescu, pe raza municipiului Câmpulung, în urma căruia un autoturism a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 74 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe str. Colonel Stănescu, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul unei afecțiuni medicale, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 31 de ani, din Stâlpeni.
După impact, bărbatul de 74 de ani a fost găsit în stare de inconștiență. Echipajul medical care a intervenit l-a preluat pe cel în cauză cu semne vitale, după efectuarea de manevre de resuscitare. Bărbatul a fost transportat la spital însă, ulterior, a survenit decesul acestuia.
Conducătoarea celuilalt autoturism a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.