
Un grav accident rutier soldat cu două decese s-a produs joi, pe drumul județean DJ 561 A, în afara localității Băilești, județul Dolj.
Mașină scăpată de sub control
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, la fața locului au intervenit polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Băilești. Un tânăr de 23 de ani, din comuna Afumați, care conducea un autoturism din direcția Băilești către Boureni, a pierdut controlul direcției de deplasare.
Din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, autoturismul a părăsit partea carosabilă, după care s-a răsturnat. Impactul a fost extrem de violent.
Două persoane și-au pierdut viața
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și un pasager în vârstă de 56 de ani, ambii din comuna Afumați, au suferit leziuni incompatibile cu viața. Echipajele medicale sosite la fața locului au declarat decesul celor două persoane.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
Sursa: gds.ro






























