O femeie şi-a pierdut viaţa ieri-noapte pe drumul de centură care leagă cartierul Trivale de Găvana, după ce a fost implicată într-un grav eveniment rutier comis de un şofer băut.
A lovit taxiul, dar n-a oprit
În jurul orei 21.55 a nopţii de miercuri, Vili Cohanovschi, de 62 de ani, din Piteşti, circula cu un Fiat Punto pe strada Nicolae Labiş (aşa se numeşte varianta Trivale – Găvana) şi se îndrepta spre Trivale. Ajuns la intersecţia cu strada Schitului, şoferul nu a respectat semnificaţia indicatorului de cedare a trecerii şi s-a tamponat cu o Dacia Logan aparţinând unei firme de taximetrie din municipiu, condusă regulamentar de Ionuţ R., de 33 de ani, de asemenea piteştean. În loc să oprească, împricinatul şi-a continuat deplasarea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. N-ar fi fost o problemă deosebită fiindcă, fiind vorba doar despre o tamponare, avea termen 24 de ore să se prezinte la poliţie şi să anunţe accidentul.
Strivită în maşină
Foarte mult nu a mai mers, fiindcă din cauza vitezei excesive şi nu numai, după cum avea să se dovedească ulterior, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu un Chevrolet Spark condus corect din sens opus de Mihaela Icovoiu, în vârstă de 50 de ani, tot din Piteşti. Impactul a fost atât de violent, încât ambele autoturisme s-au făcut praf, iar şoferiţa strivită în maşină a rămas încarcerată. O femeie care locuieşte în zonă a sunat la 112 anunţând că în faţa casei sale a avut loc un teribil accident rutier, iar la locul evenimentului au apărut rapid echipaje ale poliţiei şi pompierilor de la Detaşamentul Piteşti, echipa de descarcerare şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă.
Venise să petreacă sărbătorile acasă
Victima, despre care s-a aflat că muncea în străinătate şi se întorsese în ţară pentru a petrece sărbătorile de iarnă împreună cu familia, a fost scoasă în stop cardio-respirator dintre fiarele contorsionate ale Chevroletului de subofiţerii de la descarcerare şi predată echipajului de terapie intensivă mobilă, care a început imediat manevrele de resuscitare. Grav rănită, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean, dar în pofida eforturilor depuse după circa o oră a încetat din viaţă.
Verificat cu etilotestul, agenţii de circulaţie au constatat că şoferul care a comis nenorocirea era beat de-a binelea şi avea o concentraţie de 1,02 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Întrebat dacă a băut, cel în cauză, care ar lucra ca mecanic la o firmă din municipiu, a negat, aşa cum de altfel procedează toţi cei aflaţi în astfel de situaţii. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului, iar Vili Cohanovschi a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul Poliţiei Argeş. Ieri după-amiază, el a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
C.O.