Aseară, la Bălileşti a avut loc un grav accident de circulaţie, în urma căruia un bărbat şi-a pierdut viaţa.
Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 19.15 a serii de joi, într-o zonă unde vizibilitatea este redusă din cauza insuficienţei iluminatului stradal.
Ionuţ Daniel Pavel, de 37 de ani, din Vlădeşti, circula cu un VW Golf pe DJ 732 către Piteşti. În timp ce traversa satul Poieniţa, din neatenţie a văzut prea târziu că în faţa sa era un om, care mergea pe marginea carosabilului în aceeaşi direcţi de deplasare. Suprind, şoferul n-a mai putut schiţa niciun gest ca să evite accidentul şi l-a lovit pe Gheorghe Obăgel, în vârstă de 48 de ani, din Poieniţa. Acroşat de autoturism şi proiectat pe carosabil, pietonul a rămas lat la pământ şi nu mai dădea semne de viaţă. La locul accidentului au sosit o ambulanţă şi poliţişti, dar echipa medicală n-a putut face altceva decât să constate decesul, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Val. NICOLAU