O femeie a fost rănită într-un accident rutier produs în comuna Lunca Corbului, unde două autoturisme s-au ciocnit în mijlocul şoselei.
Luni seară, Ionuţ B., de 31 de ani, din Piteşti, conducea o autoutilitară Mercedes Sprinter către Slatina. Din cauză că nu s-a asigurat în momentul când a virat spre stânga pentru a intra într-o benzinărie, s-a tamponat cu un BMW condus de Narcis N., de 30 de ani, din Drobeta Turnu-Severin, care se angajase regulamentar în depăşirea dubiţei. Accidentul s-a soldat cu avarierea ambelor autoturisme şi cu rănirea Andreei C., de 27 de ani, din comuna Halânga, judeţul Mehedinţi, pasageră pe scaunul din dreapta faţă al BMW-ului. Victima a fost preluată de o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Bradu şi transportată la Spitalul Judeţean Piteşti, unde s-a constatat că suferise o fractură de braţ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar agenţii de circulaţie au stabilit că niciunul dintre şoferi nu consumase alcool.
Val. NICOLAU