Update: Din verificările preliminare, efectuate de către polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 65 de ani, din Ștefănești, care conducea o autoutilitară pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un microbuz, condus de către un bărbat de 65 de ani, din Câmpulung.
În urma evenimentului rutier, pasagerul dreapta față din al doilea autovehicul a suferit leziuni la un membru superior, fiind transportat la spital pentru îngrijiri.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
Știrea inițială
Accident rutier în care sunt implicate două vehicule, produs în comuna Stâlpeni.
Intervin pompierii pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea îngrijirilor medicale, la nevoie. Până la acest moment, echipajele medicale SMURD au monitorizat două persoane, ulterior, una dintre acestea fiind transportată la spital.
Este vorba despre o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 53 de ani, care prezintă fractură la membrul superior drept.
La locul solicitării, pompierii asigură măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.
Foto: descriptiv