
Două autoturisme au fost implicate, luni, într-un grav accident rutier produs pe DN19, între localitățile Tarcea și Valea lui Mihai. În urma impactului, una dintre mașini s-a răsturnat, iar unul dintre șoferi a rămas încarcerat.
Șofer găsit în stop cardiorespirator
Bărbatul încarcerat a fost găsit în stop cardiorespirator de către echipajele medicale ajunse la fața locului. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, acesta nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul.
Apelul care anunța producerea accidentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor în jurul orei 12.40. La fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri din cadrul Stației Valea lui Mihai și Detașamentului Marghita, cu o autospecială de descarcerare grea, o ambulanță SMURD tip B2 și o autospecială de intervenție cu apă și spumă. De asemenea, au intervenit autospeciala medicului de urgență SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Precizările ISU Bihor
„Pompierii militari au acționat pentru evacuarea unuia dintre șoferi, rămas încarcerat și aflat în stop cardiorespirator, predându-l echipajelor SMURD și SAJ, care au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, bărbatul nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia. Celălalt șofer a fost asistat medical la fața locului și transportat ulterior la spital”, a transmis lt. col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.
În urma accidentului, traficul rutier pe sensul de mers Satu Mare – Oradea a fost deviat pe drumul comunal 7, pe ruta Valea lui Mihai – Șimian – Șilindru – Săcueni.
Victima, un bărbat de 72 de ani
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bihor, bărbatul care și-a pierdut viața este un localnic din Valea lui Mihai, în vârstă de 72 de ani. Polițiștii rutieri au demarat cercetările la fața locului pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Sursa: bihon.ro
































