Aseară, un grav accident rutier s-a produs în Piteşti şi doi oameni au ajuns la spital.
Din primele date rezultă că Nicolae U., de 26 de ani, din Vedea, circula cu o Dacia Logan dinspre centrul Piteştiului către cartierul Găvana.
Ajuns la intersecţia cu strada Dumbravei, el nu a observat că este amenajat sens giratoriu şi a intrat în intersecţie fără să se asigure şi fără că acorde prioritate de trecere.
Aşa se face că s-a tamponat cu un Golf condus regulamentar de Marin D., de 46 de ani, din Piteşti.
Din impact Loganul s-a urcat pe scuar, a izbit un semn de circulaţie, a ajuns pe contrasens şi s-a oprit în poarta unei case, pe care a rupt-o.
Evenimentul s-a soldat cu rănirea şoferului imprudent şi a însoţitorului său, Laurenţiu S., de 20 de ani, din Izvoru.
Ambele victime au ajuns la spital, unde medicii au constatat că avea răni uşoare. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.