Accident grav în Argeș. Și-a „rupt” mașina și s-a lovit puternic la cap.
Evenimentul rutier s-a produs în localitatea Valea Mare Pravăț, în jurul orei 12.00. Șoferul a intrat cu autoturismul într-un cap de pod.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
„În urma accidentului a rezultat o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 66 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral. Aceasta a fost preluată de către paramedicii SMURD care în urma monitorizării au transportat-o la spital.
Pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.”, a transmis ISU Argeș.