Accident grav în Argeș, mașină răsturnată.
Update: Se confirmă victima încarcerată. Echipajul de pompieri a lucrat pentru extragerea acesteia și a predat-o ulterior echipajului SMURD.
Autoturismul a ieșit în afara părții carosabile și a rupt un copac.
Victima este de sex masculin și cu vârsta de aproximativ 19 ani. Pacientul este conștient și prezintă mai multe traumatisme la nivelul corpului.
Știrea inițială
Accident rutier în care un autoturism s-ar fi răsturnat în comuna Poiana Lacului. Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești și Pichetul Vedea cu o autospecială pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere ale incendiilor, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Posibil persoană încarcerată. Vom reveni cu amănunte!