Accident feroviar în Argeș. Mașină târâtă sute de metri pe calea ferată.
Un grav accident rutier feroviar a avut loc, în urmă cu puțin timp, în județul Argeș. Din primele informații, o mașină a fost târâtă 300 de m pe calea ferată Borlești.
Pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, în comuna Merișani, satul Borlești, în cazul unui accident feroviar.
Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că în eveniment sunt implicate un autorurism și un tren, autoturismul fiind avariat în partea din față.
Conducătorul autoturismului a fost preluat de echipajul SAJ. Este conștient, cooperant.
În tren și aflau 19 persoane, niciuna dintre acestea nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.