În urmă cu câteva ore, un accident de circulaţie deosebit de grav s-a produs în localitatea argeşeană Piscani, situată pe şoseaua care leagă Piteştiul de Câmpulung Muscel.
Un autotren care venea dinspre Câmpulung Muscel a pierdut, la un moment dat, controlul volanului şi a intrat pe contrasens.
Neşansa a făcut ca din sens opus să se apropie un alt autotren, condus de un şofer din Republica Cehă.
Coliziunea dintre cei doi mastodonţi a fost teribilă. Maşinile au fost grav avariate. Una dintre ele a ajuns în şanţul de la marginea carosabilului.
Echipele de prim ajutor au intervenit prompt. Pentru unul dintre cei doi şoferi a fost nevoie şi de intervenţia echipelor de descarcerare.
Ambii şoferi au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital. Unul dintre ei e în stare gravă, în vreme ce viaţa celuilalt, se pare, nu mai e în pericol.
La ora redactării acestor rânduri (15), camioanele zobite fuseseră deja remorcate, iar traficul rutier, redeschis.
2 Comentarii
Anonim
Nu exista localitatea Piscani. Exista localitatea Darmanesti, sat Piscani.
Anonim
Foarte inteligent comentariu!Apreciez că este plin de „substanță”.Va rog să fiți mai atent,domnule Simion!
‘nţeles!