Trei persoane au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident de circulaţie produs pe raza comunei Merişani.
A fost vorba de o tamponare între două autotursime în satul Borleşti, dar din fericire nicio persoană nu a fost încarcerată. Observând ce s-a întâmplat, echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă, care se afla într-o altă misiune, a oprit şi a acordat ajutor victimelor până la sosirea celorlalte ambulanţe.
Paramedicii i-au acordat asistenţă unei femei de 39 de ani, pasageră pe bancheta spate a uneia dintre maşini, care prezenta traumatism cranio-cerebral şi hematom la piciorul stâng, ulterior aceasta fiind transportată la spital. De asemenea, şi celelalte două victime au ajuns la spital.
Rănile nu sunt grave, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.