Aproape de ora 03.30, pompierii au intervenit în localitatea Lunca Corbului la un accident rutier în care au fost implicate două TIR uri și două autoturisme. Din fericire nu au fost victime încarcerate. 3 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD și SAJ.
Una dintre victime nu a fost implicată în evenimentul rutier, aceasta a fost o femeie de 29 de ani cu atac de panică, monitorizată de către echipajul SMURD. Paramedicii SMURD au mai asistat medical șoferul unuia dintre autoturisme, bărbat cu vârsta de 33 de ani, care prezenta o rană la nivelul feței.
Cele două persoane preluate de SMURD nu au avut nevoie de transport la spital. Cea de a treia victimă a fost preluată de către echipajul SAJ. Pompieri au ajuns la fața locului și cu o autospecială de stins incendii, pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor.