
Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier petrecut vineri la prânz pe DN19 E, la ieșire din Fegernic spre Marghita.
Trei bărbați răniți
În urma impactului, trei bărbați au fost răniți. Doi dintre aceștia au rămas blocați într-una dintre mașini și au fost evacuați de pompierii ajunși la fața locului.
Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 12.08, potrivit unei informări transmise de comisar-șef Alina Fărcuța, din cadrul IPJ Bihor.
„Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că în accident au fost implicate două autoturisme. În urma accidentului rutier, trei persoane sunt investigate medical la fața locului”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor.
Victimele, conștiente
La momentul transmiterii informațiilor, traficul rutier era blocat pe porțiunea respectivă de drum.
Lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana, a declarat că două persoane au rămas blocate în mașină, însă nu a fost necesară intervenția echipajului de descarcerare.
„Nu s-a impus intervenția echipajului de descarcerare, pompierii paramedici evacuând în siguranță cele două victime rămase blocate, nu încarcerate, într-unul dintre autoturisme. Pompierii paramedici le evaluează medical. Cele trei victime sunt conștiente”, a adăugat aceasta.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje ale ISU Crișana, cu autospeciale de intervenție, ambulanțe cu pompieri paramedici, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă (TIM) al SMURD Oradea.
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
Sursa: ebihoreanul.ro
































