Update: Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 80 de ani, din București, care conducea un autoturism pe DN 7, din direcția Pitești către Rm. Vâlcea, în localitatea Drăganu, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț.
În urma accidentului, atât conducătorul autoturismului, cât și pasagera din acesta, o femeie de 71 de ani, din București, au fost răniți și transportați la spital. Conducătorului auto îi vor fi recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Accident rutier produs în comuna Drăganu, unde un autoturism a intrat într-un cap de pod. Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu două autospeciale, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
(Foto: descriptiv)