Advertisement
După cum v-am informat, conform proiectului de buget aflat în dezbatere publică, în acest an la Piteşti vor fi alocate fonduri și pentru proiectarea unor obiective din domeniul sportiv.
Astfel, pe lângă dorinţa de a construi (cu bani de la CNI) un stadion de fotbal, municipalitatea a prevăzut fonduri proprii pentru proiectarea unei Academii de tenis.
Aceasta ar urma să fie amenajată în Prundu, la fosta bază Arpechim. 160.000 lei costă proiectarea. Tot atâţia bani ar aloca primăria și pentru proiectarea unui stadion pentru atletism în Trivale, în condițiile în care stadionul de fotbal ce va fi construit de CNI nu va avea pistă de atletism.
Advertisement