Lumea s-a cam obişnuit cu şiretlicul: începe o campanie electorală, încep şi promisiunile! Curg, cum curge apa pe burlane la o ploaie torenţială. În Piteşti chiar plouă cu promisiuni. Mai ales că statutul competitorului câştigător obişnuit al ultimelor scrutinuri – Tudor Pendiuc – este relativ incert şi, deci, pare a fi mai mult loc de manevre. Acţiunea în justiţie este în desfăşurare, soluţia juridică nu este dată încă, contestatarii primarului Pendiuc dorindu-l, desigur, pe linie moartă.
Ambiguitatea situaţiei a creat probleme. PSD – organizaţia judeţeană Argeş – nu l-a mai putut desemna drept candidat pe cel care este unul dintre cei mai longevivi primari din România, din cauza „clauzei de moralitate” impuse de la centru. Ştiţi, desigur, de hotărârea ca acela care are probleme cu justiţia să nu mai fie trecut pe liste… „Clauza” însă nu funcţionează la centru…
Cum-necum, Tudor Pendiuc vrea să-şi măsoare forţele şi ca independent.
Chiar dacă sună ciudat, în condiţiile în care este obiectul unui proces, şi în cazul său funcţionează prezumţia de nevinovăţie. Făcând abstracţie de situaţia concretă, la care ne referim, această prezumţie de nevinovăţie este, la urma-urmei, o expresie a statului de drept: fără sentinţă, niciun om nu este condamnat decât, ca acum, poate, de adversarii lui politici. Şi sunt destui!
Adversar i-a devenit, iată, şi colegul de partid şi de „listă”, pesedistul Cornel Ionică.
Faptul acesta se constituie într-o nouă miză electorală. Se aşteaptă – spun nu numai cei din „atelierele” de campanie – ca voturile PSD-ului să se împartă între cei doi, astfel că al treilea se vede deja câştigător. Printre candidaţi – tradiţionalul competitor Mircea Andrei.
În aceste alegeri, fostul parlamentar a pus în funcţiune o adevărată ofensivă vizuală: foarte multe bannere, de dimensiuni neobişnuite chiar, invită alegătorii la această opţiune. Este clar că Mircea Andrei a câştigat deja această fază a alegerilor: vizibilitatea electorală.
Calculele electorale au fost încurcate de hotărârea (devenită, iată, şi constituţională!) ca alegerile să se desfăşoare într-un singur tur. Au apărut şi publicaţii electorale, dar calitatea lor lasă de dorit; editorii parcă sunt sinucigaşi, fiindcă pledoaria lor pentru o opţiune sau alta n-are substanţă persuasivă.
Cât priveşte promisiunile, cele mai multe sunt ca… societatea socialistă multilateral dezvoltată a lui Ceauşescu. Adică abuz de iluzii, utopii…
Desigur, se exploatează şi dureri/aşteptări colective. Fotbalul a rămas şi în acest context o ţintă tentantă. Auzi ce zice un candidat: readuce FC Argeş în
Piteşti! Nu intru în discuţia care priveşte pe FC Argeş ’53 şi SCM Piteşti. N-ar ajunge un ziar pentru o evaluare serioasă!
Să le spunem şi romanticilor câteva cifre oficiale*. Echipele de top din România plătesc în jur de 2,5 milioane euro numai pe salarii; plus primele – în jur de 600.000 euro, plus stafful, plus cheltuielile de organizare, plus utilităţile, plus cantonamente, deplasări etc.
Copos declara că un sezon l-a costat 15 milioane euro! În zona inferioară a clasamentului Ligii I, bugetul se învârte în jurul a 3,5 milioane euro. Azi, recesiunea, degringolada financiară a cluburilor fac ca bugetul mediu să fie în jur de 3,76 milioane euro. În aceste condiţii, când mulţi patroni au probleme cu DNA, când insolvenţa şi chiar falimentul pândesc cluburile, supravieţuirea la nivel submodest este „asigurată” de drepturile TV, drepturi contestate în fiecare an… Şi n-am amintit aici şi de centrele de copii şi juniori!
Cine dintre candidaţii de azi care afirmă că readuc fotbalul „mare” pe Stadionul „N. Dobrin” se încumetă să finanţeze – transparent! – un… eventual FC Argeş? Şi este doar una dintre promisiuni pe care ne permitem s-o detaliem, tocmai pentru a se şti adevărul… adevărat, nu cel electoral!
*Datele provin dintr-un studiu privind Liga I
Traian ULMEANU
