Andreea Goşoiu are 24 de ani şi este cunoscută datorită pasiunii pentru muzică. Recent, tânăra cântăreaţă a trecut la un alt nivel şi în afară de concerte acum predă şi în cadrul unei şcoli de muzică. Mai multe noutăţi despre Andreea, dar şi ce pregăteşte pentru viitor aflaţi din următorul interviu.
„Să-şi urmeze pasiunea”
– Andreea, vorbeşte-ne despre pasiunea ta pentru muzică.
– Pasiunea mea pentru muzică a crescut odată cu mine. Încă din copilărie, de la vârsta de 7 ani, am învăţat să cânt la orgă, apoi la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” din Piteşti am studiat violă şi pian, iar în ultimii ani de liceu am început să cunosc şi latura folclorului românesc prin canto popular. Muzica este un stil de viaţă pentru mine.
– Care sunt noutăţile pe care le ai din punct de vedere muzical?
– Ca noutăţi, pot spune că de puţin timp sunt profesor de canto la Şcoala de Muzică „Gheorghe Gomoiu”. Pe toţi elevii mei îi îndemn să-şi urmeze pasiunea. Pe cei mici care vor să-şi facă o carieră muzicală, dar şi pe cei mari care şi-au dorit încă din copilărie şi nu au avut oportunitatea.
Un nou album
– Ştim că ţi-ai lansat primul album acum doi ani, iar în aceste momente lucrezi la unul nou. Ce ne pregăteşti?
– Primul meu album de folclor cu cântece proprii „Oameni cu suflet bogat” a fost lansat acum doi ani, iar acum lucrez la un album de colinde tot cu melodii proprii. Ca şi la primul album, liniile melodice sunt compuse de către profesorul meu de canto Aurel Mustăţea, textele melodiilor de tatăl meu Titel Goşoiu, iar orchestraţia şi aranjamentul orchestral aparţin maestrului Marian Alexandru. Ţin foarte mult şi la colaborarea mea cu domnul Vasile Răducu, un maestru al naiului. Deocamdată, am finalizat doar două colinde pe care doritorii le pot audia pe contul meu de youTube. Până anul următor sper să finalizez şi acest album.
Melodiile, inspirate din viaţa mea
– Ce melodii alegi să interpretezi şi ce vrei să transmiţi prin acestea?
– Fiecare melodie are o temă aparte şi transmite un mesaj. Sunt teme despre copilărie, despre viaţă, de joc, de dragoste. Toate sunt inspirate din viaţa mea. Sentimentele omeneşti fiind reciproce şi similare sunt convinsă că mulţi dintre ascultătorii mei se vor regăsi în aceste cântece.
– Dar de ce ai ales muzica populară?
– Pentru că simt că în această muzică mă regăsesc şi pentru că pătrunde cel mai bine în sufletul oamenilor, fiind un gen de muzică pur în care se poate exprima cât mai clar realitatea.
– Ce gânduri de viitor ai?
– Pe viitor vreau să finalizez albumul de colinde, să descopăr cât mai mulţi pasionaţi de muzică populară cărora să le împărtăşesc dragostea pentru muzică şi alături de care să descopăr noi experienţe.
– În concluzie, de ce tinerii ar trebui să asculte mai multă muzică populară?
– Consider că tinerii trebuie să îşi cunoască întâi de toate rădăcinile indiferent de genul de muzică abordat mai târziu. Prin muzica populară omul îşi poate exprima sentimentele din orice perioadă a vieţii.