A urmărit-o până în scara unui bloc și a făcut gesturi șocante în Pitești.
În ziua de 8 noiembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, au identificat și reținut un bărbat de 38 de ani.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 1 noiembrie, în jurul orei 14:00, bărbatul în cauză ar fi urmărit o tânără până în scara unui bloc, unde, prin constrângere, ar fi pipăit-o în zona intimă.
În ziua de 8 noiembrie, cel în cauză a fost depistat, iar în urma administrării probatoriului, bărbatul de 38 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 09 noiembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.