Tractoarele trec la deal şi la vale, utilajele duduie, angajaţii ADP sunt într-o agitaţie permanentă. E „fierbere” mare. Aşa se poate descrie în câteva cuvinte „peisajul” de care au parte cei care tranzitează oraşul Brătienilor în aceste zile.
Permanent pe teren
Primarul Nicolae Velcea a dat milităria jos din pod! Nu vrea să mai vadă vreun salariat al ADP stând degeaba. E atât de muncă în sezonul de primăvară şi el însuşi stă tot timpul pe teren. Ba chiar zboară vorba prin urbe că alesul comunităţii nu mai e de găsit nicidecum la sediul primăriei. Cine vrea să-i vorbescă se înscrie în audienţă sau îl „prinde” dimineaţa la prima oră, pentru că apoi dispare.
Cetăţenii îl întâlnesc te miri unde, pentru că edilul bate-n lung şi-n lat localitatea. Cu rost. Supraveghează lucrările, iar programul de refacere a domeniului public e vast. Se taie şi se elimină vegetaţia uscată, se aranjează copacii de pe marginea drumurilor, se plantează alţii, arbori şi arbuşti ornamentali, se reconfigurează alei şi căi de acces. S-a făcut deja curăţenie în preajma pasarelei rutiere acolo unde vegetaţia luxuriantă stăpânea suprafeţe mari de-a lungul căii ferate. Acum accesul locuitorilor oraşului până la un hipermarket dat în folosinţă anul trecut este mult mai uşor.
Fără lemne de foc şi bidoane!
O importanţă aparte acordă edilul „zonei blocuri” acolo unde locuiesc mulţi rromi. Dintre ei, cei mai săraci, care-şi duc zilele în imobilele neracordate la reţeaua de gaze, îşi depozitau lemnele de foc chiar lângă zidul blocului! Stivele inestetice lăsau o proastă impresie, mai ales că la câţiva paşi se află „şoseaua veche” Piteşti-Bucureşti. Alţi locatari adunau bidoane de plastic şi doze de aluminiu din tomberoanele Piteştiului pentru a le vinde. Până să le ducă la centrele de colectare, grămezile imense de obiecte de acest fel creşteau văzând cu ochii pe iarbă, sub ferestrele camerelor. Aşa s-a întâmplat în ultimii 30 de ani.
Nicolae Velcea nu admite ca „moda” să se perpetueze. Dimpotrivă. A discutat cu cei în cauză, le-a explicat şi i-a convins să renunţe la obiceiul lor. Altfel, există şi varianta sancţiunilor. Curăţenia, reabilitarea, modernizare şi înfrumuseţarea domenului public este un obiectiv primordial pentru primarul care-i mobilizează nu doar pe subalterni ci şi pe cetăţeni. Cei care primesc ajutoare sociale prestează şi ei muncă spre binele întregii comunităţi.
Un Comentariu
Anonim
Și în blocurile acelea ar cam trebui făcută curățenie,responsabilizați,sa plătească și ei facturi,chirie cei care nu sunt proprietari,să învețe să aprecieze și să respecte locul in care stau,nu pe degeaba…