
Un bărbat de 35 de ani, din comuna Bascov, a fost reținut de polițiști și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuit de comiterea a trei furturi în formă continuată, în urma cărora a provocat un prejudiciu total de peste 12.000 de lei.
A acționat de trei ori, în toiul nopții
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 11 spre 12 iulie și din nou în noaptea de 19 spre 20 iulie, bărbatul ar fi pătruns prin secționarea gardului împrejmuitor în curtea unei societăți comerciale din Bascov, de unde ar fi sustras 14 țevi din PVC. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 5.000 de lei.
Ulterior, pe 27 iulie, în jurul orei 19:00, în baza aceleiași rezoluții infracționale, suspectul ar fi pătruns prin efracție în magazia altei societăți, tot din Bascov, de unde a furat două role de conductor electric. De această dată, paguba depășește 7.000 de lei.
Percheziții la patru adrese din Bascov
Pentru administrarea probelor, în ziua de 6 august, polițiștii Secției Rurale Bascov au efectuat patru percheziții domiciliare pe raza comunei. În urma acestora au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere, iar după audieri și administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore.
A fost arestat pentru 30 de zile
Ulterior, suspectul a fost prezentat în fața magistraților de la Judecătoria Pitești, care au dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Reamintim că în această etapă a procesului penal sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege. Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.







































