Duminică seară, în jurul orei 21, un accident serios s-a petrecut la Valea Mare Pravăţ. Un şofer din localitate, Marius R., în vârstă de 28 de ani, conducea un Renault dinspre Nămăieşti către DN73. Din cauza vitezei excesive, neadaptată la condiţiile de drum (carosabilul fiind alunecos) a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un cap de pod. Apoi, autoturismul a trecut ca glonţul prin două garduri pe care le-a distrus şi s-a răsturnat în curtea unei case.
Rămas încarcerat în vehicul, a fost scos cu ajutorul pompierilor din Câmpulung. Şoferul era singur în maşină la momentul producerii accidentului. A fost preluat de o ambulanţă SMURD şi dus la spitalul din municipiul de la poalele Mateiaşului, cu suspiciunea de fractură de bazin.
Verificat cu etilotestul, a rezultat că avea o concentraţie de 0,69 mg/l de alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate şi probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, victima, care acuza dureri, a fost adusă la Spitalul Judeţean Piteşti pentru investigaţii suplimentare. Medicii au stabilit că avea traumatism cranio-cerebral acut, necomoţional şi alte leziuni uşoare.
În urma verificărilor, a rezultat că tânărul nu are permis de conducere, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului.
Scena evenimentului arăta înfiorător (VIDEO)