Related Articles

71 Comentarii

  1. 1

    Boni

    Mai bine, pleacă! Ne jignești grav. Oricine merge pe străzile orașului vede realitatea care diferă de mizeriile scrise de o ,,studentă” cu o altă localizare (!?!) geografică. Să-ți fie rușine, că ai deja o vârstă. Unde-ți este înțelepciunea și dragostea de oameni? Ești întreagă la minte? Ce ,,bubă mustind de puroi” visezi? Iată, stimați concetățeni, ce caracterizări,
    epitete, expresii și sintagme referitoare
    la noi și la orașul nostru, utilizează ,,telectuala” școlită in exterior, probabil o creatură nefericită din cauza hormonilor vraiște: veritabil ghetou, lume a pierzaniei, mizerie, oameni cenușii cu priviri pierdute, dezgustător în toate dimensiunile sale, locuitori violenți, murdari, gălăgioși și lipsiți de orice prejudecată (?!), o lume care merită dusă la eșafod și reinventată în alt mileniu, Piteștii, o incomensurabilă rușine, un scuipat în ochii civilizației și un imens afront la adresa umanității, un loc mizerabil, ostil și înafara legii, pierdut definitiv, bălegarul din Războieni alunecând în cel mai înfiorător spectacol al pierzaniei….
    Domnule Olteanu, știu că nu sunteți piteștean, nu mă îndoiesc de buna dumneavoastră credință, dar pe mine m-au stupefiat aberațiile acestei individe care, probabil, are nevoie de un tratament de specialitate.

    Reply
    1. 1.1

      George Olteanu

      Nu sunt nici eu de acord cu toate cele spuse şi cu unele lucruri exagerate. Dar sunt elemente, cele pe care le-am îngroşat în text, pe care personal le consider probleme reale.

      Reply
      1. 1.1.1

        Mara

        Va multumesc pentru onoarea de a-mi face public mesajul cu riscurile asumate ca jurnalist. Va urmaresc cu placere nu atat pentru felul in care va faceti meseria ci mai ales pentru frumusetea gestului civic pe care reusiti sa-l asezonati unui adevar incontestabil. Poate ca exagerarile mele deranjeaza insa dincolo de faptul ca nu fac parte din onorabila profesie jurnalistica am incercat sa-mi las emotiile sa spuna singure ceea ce simt.

        Reply
        1. 1.1.1.1

          Anonim

          Aveți dreptate!
          Corupția și- a spus cuvântul.
          În Argeș avem una dintre cele mai dezvoltate corupții din țară.
          Avem corupție în Primărie la Poliție, și nu în ultimul rând în educație.
          Ne merităm soarta!

          Reply
    2. 1.2

      Mara

      M-a uimit ( dar ce mai conteaza inca o impresie) atitudinea dv. Este si acesta un punct de vedere pentru care pertinenta unui locuitor al urbei pe care am presarat-o cu invective s-a dovedit greu de asimilat conceputului de civilizatie. Nu am sa intru intr-o polemica din simplul motiv ca evidentele pe care le enuntati pot fi foarte usor completate si de altii ,,rataciti prin lume”. Vreau sa iti spun tie mandru locuitor al Pitestiului meu ca pentru o absolventa de Stanford ( California USA) am trecut cu brio atat testele de inteligenta cat si pe acelea care mi-au conferit dreptul sa predau in Sillicon Valley un curs legat de implementarea tehnologiei in spatiile rurale. Experienta avuta in Namibia si in Lesotho s-a dovedit benefica atat pentru mine cat si pentru comunitatile la limita saraciei din acele locuri. Nu i-am invatat sa se spele pe maini ci doar sa se organizeze atat cat sa-si construiasca un minim de confort social. Nu m-am referit la Pitestiul de atunci ( acela care lua fata altor orase) ci aceluia pe care l-am gasit bolnav si mizer, trist si fara nicio perspectiva in fata promisiunii unui viitor decent. Daca tie locuitor al Pitestiului , cuvintele mele iti par un afront atunci imi cer scuze public fata de acest gest punandu-te sa te asezi cu adevarul propriei fiinte in locul fiecarei afirmatii dublate de imagini crunte pentru orice om le-ar putea interpreta ca liber arbitru. Daca am mintit cu ceva atunci afla ca sate uitate de lume in Africa astazi sunt niste oaze pline de verdeata in care industria face casa buna cu mediul. Pitestiul s-a intors in Evul mediu prin comparatie nu cu un oras European ci cu Slatina…Am vazut-o astazi. Este din alta lume si din pacate pentru egoul dumitale nu-I in Africa. Daca Pitestiul meu ( al tau se pare ca este altceva) se poate compara cu vreo entitate urbana Slatina este modelul catre care ar trebui sa ajunga in urmatorul deceniu.Atat de rau a decazut! Pana atunci tu Boni ramai modelul acestui oras pe care ma bucur din suflet ca-l reprezinti si pentru care in fiecare zi iti asezi preocuparea pentru hormonii mei. Ai inteles ca sunt o ,,telectuala, o creatura nefericita cu hormonii vraiste”. Superb ! Fara gen si fara nicio justificare te-ai erijat in Giulgiul din Pitesti relevandu-ti acel ,,urbi et orbi”. Daca imaginile acelea terifiante pe care redactorul ( caruia ii multumesc pentru gest) le-a postat public alaturi de mesajul meu iti suna normal, atunci mai priveste-o si pe aceea in care fostul primar al orasului nostru da cu matura pentru o condamnare si afla tu Boni ca este slatinean, si un model peste care astazi tu ar trebui sa fi Mandra ( mandru ). Voua va matura mizeria primarii. Frumos Boni !

      Reply
      1. 1.2.1

        Boni

        Imaginile (cu care dl Olteanu te-a ,,ajutat”!) nu sunt nici des întâlnite, nici carcteristice orașului nostru, nu și al tău. Indiferent cum ar fi, nu aveai voie să-l maculezi în halul în care ai făcut-o. Diferențele față de momentul în care ai plecat sunt semnificative și pozitive. Te rog să recitești textul tău. Cum de ți-ai putut permite să ne jignești atât de mizerabil? Dacă te acționăm în judecată și solicităm daune morale? Ce spun cetățenii ,,bălegar” din Războieni și când ai avut timp să-i/l vezi?Dar pentru că într-un fel ți-ai revenit și ,,ți-ai cerut scuze” ( corect, ,,ai prezentat scuze”), îți prezint, la rândul meu, scuzele necesare pentru cele spuse referitoare la hormonii ‘telectuali. În privința studiilor, lăsați, avem și noi destule, neplătite…
        P.S. Să luăm din toată această poveste ceea ce poate fi bun pentru Pitești!

        Reply
        1. 1.2.1.1

          Anonim

          Alooo, BONI, primul care „a băgat-o în pixda mă’si pe această cocotă bătrână care se dă liberală, ea fiind cu adevarat o fostă (în prezet fosilă) prostituată care ştie…”la blană”(!)…alfabetul meseriei de „curvă politică stalinistă” a fost altul…care vă spune (şi ție, MOŞULE BONI ) şi babei liberale expirate…”hai sictir” curviştinelor !

          Reply
        2. 1.2.1.2

          Anonim

          Hai ca erupi fals…si eu am aceeasi impresie dupa doar 3 ani de cand am parasit Pitestiul…la inceput in1997 cand am venit aici am avut numai cuvinte de lauda…insa acum…mizeria de pe strazi…in centru…offf

          Reply
      2. 1.2.2

        Me

        Ți-au murit lăudătorii, asa-i? Te plictiseai tare și te-ai gândit să faci o pozica cu niste izmene la geam dintr-un bloc de garsoniere și să scrii la gazeta ce absolventa mișto ești , inteligenta și plimbata prin Namibia și Lesotho ( lol!) și ce oraș de căcat avem noi că pute a bălegar și n-are, domle, copaci! Nu comentez ignoranta ta legata de parcurile existente mai vechi de 30 ani ( chiar, unde dracu’ ai copilărit de habar n-ai? Ești sigură că era în Pitești?) fiindcă chiar nu are rost, nu avem nimic să-ți dovedim. E nașpa orașul? La reve-ntinde-o și vezi sa nu te lovească ușa în cap când pleci, că pare cam sensibil.

        Reply
        1. 1.2.2.1

          Anonim

          Pozele nu sunt făcute de Mara.

          Reply
    3. 1.3
    4. 1.4

      Anonim

      Îmi pare sincer rău, dar în proporție de 70%, dna are perfecta dreptate. Clasa politica care ne-a condus 30 ani, asa și-a făcut treaba, vedem cu toții unde s-a ajuns, de aceea ne împuținam pe zi ce trece.

      Reply
    5. 1.5

      Caro

      Dar de ce crezi ca l,a vazut asa….?sau e mai deranjant ca a avut tupeu decat realitatea in sine,,eu intreb doar,,

      Reply
  2. 2

    auner

    Evident, adevarul /realitatea este, ca mai intotdeauna, undeva la mijloc.Este cu siguranta obiectiva decaderea Pitestiului fata de pozitia sa acum trei decenii. Pentru cine nu stie, am sa reamintesc doar ca Pitestiul (care se apropia de 200.000 de locuitori , daca nu cumva si depasise acest nivel cu suburbiile) era cotat ca al 5-lea oras din tara ca economie/PIB, dupa Bucuresti, Galati, Brasov si Ploiesti, cu mult inaintea oricarui alt mare oras din Moldova, Transilvania si chiar inaintea Craiovei. Disparitia aproape totala a industriei, nu a facut niciun bine urbei, locul ei fiind luat de comert, servicii, si simbolic mai ales, de catre casele de pariuri si amanet. Calitatea oamenilor nu a avut cum sa evolueze nici ea (pentru industrie iti trebuia calificare idniferent de nivel). Pentru jocurile de noroc si comert, decideti dvs !
    Eu sunt cu aproape jumatate de generatie mai in varsta decat doamna Mara si incerc sa descopar in tot ce ma inconjoara si partea plina a paharului, sau luminita de la capatul tunelului. Lasand Slatina de-o parte, dar continuand totusi pe aceasta linie am sa spun ca revelatia mea in ultimii ani este un alt judet si urbe vecine, Valcea !Nu intamplator aceste exemple vin sa sublinieze si ele decaderea Pitestiului. Pe vremea regiunilor, cand eu am facut scoala primara, atat Slatina cat si Ramnicu Valcea erau capitale de raion, in regiunea Arges, a carei capitala era Pitesti ! Diferenta s-a estompat, dupa 1965 si cele doua orase vecine au inceput sa recupereze handicapul din vremea subordonarii lor. In prezent Ramnicu Valcea a ajuns sa aiba undeva la 120.000 de locuitori, fata de cei 150-155.000 ai Pitestiului, Slatina cred ca undeva la 85.000. Poate sunt cifre seci, dar cine are curiozitatea sa deschida si ziarele fanion online din cele trei judete, poate sa faca o comparatie rapida intre ce se intampla la Pitesti fata de Ramnic bunoara. Pe prima pagina a lor, vezi mereu primari din comunele din jurul Valcii ce expun drumurile nou, asfaltate, poduri noi, gradinite etc. Ce vezi in ziarele Pitestiului pe prima pagina iti creeaza un soc: accidente, infractiuni, si vesnice reclame la cofetarii !
    Nu vreau sa denigrez activitatea jurnalistica argeseana, pentru ca ea este oglinda vietii urbei in fond dar, daca e sa comparam informatiile ziarelor din Pitesti cu ale celor din Valcea (pentru cine are desigur curiozitatea) , vom putea avea suficiente elemente despre evolutiile si involutiile din interiorul regiunii numita odinioara Arges.

    Reply
    1. 2.1

      Anonim

      Ai văzut, bre Smeo, cum „devine treaba”?!!…Dacă nu te mai citeşte nimeni când scrii şi semnezi în ziarul …şi cu numele tău original (vălcea grămadă!), ai ajuns de …cerşeşti spațiu de la „Secera şi ciocanul” de-şi zice (şi ăsta!) „Argeşul”, să „apuci”te citeşti doar tu (sub pseudonim)! „Vae victis”/Vergingetorix

      Reply
    2. 2.2

      Anonim

      Pitestiul a fost distrus de cei ca tine , o scursura infecta și nespalată care a năpădit frumosul nostru oraș, pe de o parte și celălalt motiv este că pripăsidu-vă pe aici ați votat la Primărie alți țărani bășiți , ca și voi.

      Reply
  3. 3

    Ioan

    Felicitari Mara…pentru modul in care ai pus in evidenta situatia actuala a Orasului Pitesti…absolut de acord cu descrierea ta…..nu stiu daca ai remarcat dar…se integreaza in imaginea descrisa…este si orasul mortilor….avem in exces firme de pompe funebre si…florarii care expun in exces… coroane funerare…te pot conduce in multe alte zone ale orasului in care mizeria este…la ea acasa…blocurile colorate diferit de la un etaj la altul…in cartierul Gavana blocuri construite printre case…blocuri construite in Pitesti in Cartierul Gavana de mafia italiana…cu concursul Adminitratiei Primariei Pitesti…de neacceptat intr-o tara civilizata… mutilarea multor zone din punct de vedere urbanistic …este horror…evident ca cei care au postat opinii de combatere …nu au trecut de mult granita Romaniei si nici nu urmaresc pe youtube filme documentare cu modul in care se construieste si traieste in comunitati civilizate…din tarile Europei…este o diferenta imensa de valori…culturale si spirituale…ca intre Universitatea din Stanford si…Universitatea din Pitesti…doar 10-15% din ceea ce este astazi Pitesti concorda cu ceea ce ar trebui sa fie…asa ca…Mister Boni…mai usor cu combatutul…mergi la Primar si arata-i articolul…construiti un Plan de actiune…si la treaba…stopati procesul de deteriorare accelerata a ambientului social si cultural al orasului…Multumim Mara pentru acest semnal de alarma…pentru faptul ca ai vizitat orasul…felicitari pentru cariera personala…revino ori de cate ori ai ocazia… speram ca…o alta Administratie la Primaria Pitesti va….stopa manelismul local si va da un alt sens expresiei…sunt un locuitor al Orasului Lalelelor…Cu pretuire, Ioan.

    Reply
    1. 3.1

      Anonim

      Cu adevărat, unii libeali sunt disperați în democrație ! Nu pot pune mâna pe „Puterea politică”, iar Averea… „strânsă” (uneori cu „riscuri”…juridice/penale!) N-ARE nici un „FARMEC” …fără PUTERE/”Politică”, adică fără senzația de PLĂCERE/satisfacție/ că ceilalți (oameni) sunt …”la mâna” ta (!), pentru că, din păcate, aceasta este în REALITATEA vieții cotidiene a ființelor antropoide autodenumite „oameni …”ESENȚA” Puterii politice, în ciuda „sforțărilor” teoretice ale unor visători/filosofi (europeni) ca Aristotel, Montesquieu, Kant, Hegel, Marx etc. !!! Puterea politică are/foloseşte, desigur, numeroase…”unelte”, azi …”cuvântătoare” (şi în scris), chiar dacă „vetuste”, cum ar fi „ziariştii de…Opinie” (cum este şi…”Mara”!?) care …”şi-o şi asumă”…ASUMĂȚI-O , tăticu !!!…

      Reply
  4. 4

    Elena

    Dna Mara ,inteleg ca ati venit dupa 30 de ani ,ca intr-o vacanta ….pe viitor sa va gasiti alt loc de vacanta si puteti sa va folositi si acolo talentul jurnalistic ,nu de alta ,dar asta face un turist mereu nemultumit si plictisit de viata.
    Acum 30 de ani ,acele blocuri erau in Razboieni,si clar si rufele intinse. Aglomeratia de care ziceti dvs ,sa imi spuneti in ce oras din Europa nu e aglomeratie ,daca ati tot umblat ,sunt f curioasa …ptca eu zilnic ma confrunt numai cu intarzieri din pricina aglomeratiei strazilor si autostrazilor din Europa ,deci …….
    Ati mai spus de copii galaciosi :))))))))) Pai dna Mara ,cred ca nu aveti copii de puteti spune ca sunt galagiosi ,sunt veseli si veselia si-o exprima vorbind tare sau jucandu-se,sau la care tineri va referiti la adolescenti sau la tineri de peste 22de ani ,asta ca sa ne putem da seama pe cine jigniti „* tineri gălăgioşi îmbrăcaţi sumar şi cu priviri orbecăite*””” …….La 25° cum doriti sa se imbrace,cu palton si cizme? Sunt din nou curioasă, cum ati dedus dvs ca au priviri ” orbecaite” ….Am si eu copii si sunt profund indignată de afirmațiile dvs gratuite si jignitoare ,nu numai la adresa lor ci si a noastra a tuturor.
    Cerșetorii….iar ma intreb unde locuiti,in ce loc splendid de nu ii vedeti ,ptca sunt peste tot Barcelona,Madrid, Paris,Verona ,Roma etc …
    Dna Mara ,noi cei ” cenușii cu priviri pierdute” ,am ales sa rămânem aici,sa plătim taxe si impozite, sa iesim in strada si sa luptăm pt o viață buna ,pt noi si copiii noștri.Noi nu am fost lasi si egoiști, sa plecam unde e mai bine si comod ,am ales partea grea ,si credeti-ma ,cunosc multi care după câțiva ani în străinătate, s-au întors pt a face ceva bun aici, si fac ,atât cât ,acești conducători ne lasa. .Dacă vroiati sa jigniți pe cineva ,jigniti-i pe ei,trebuia sa va duceți la Primărie și acolo sa va plangeti, ca vacanta dvs este distrusă. Altfel ,atata timp cat nu ati contribuit financiar si emotional la bunăstarea orașului si a țării, nu aveti dreptul sa ne jigniți,pe noi tinerii *murdari *si pe copiii noștri gălăgioși cu priviri orbecaite.
    Aaa ,sa stiti ca balegarul este un ingrasamant natural bio :))))) asta ca un spirit de gluma ….Drum bun inapoi la dvs in Paradis

    Reply
  5. 5

    Boni

    Dacă orașul nostru (ca și țara) a involuat în cei 30 de ani în domeniul economic, înseamnă că ,,acest” capitalism nu este bun sau nu am știut să-l aplicăm. Cine a distrus industria? Noi sau ăia care ne-au impus programele PSAL1și PSAL2 (cu liste cuprinzând un mare număr de întreprinderi pe care eram obligați să le lichidăm) aplicate cu sârg de Băsescu și ai lui, după ce Roman (școlit în Occident și os de ardelean prin nevastă) și Iliescu (mai estic de felul său) începuseră dezastrul.
    Preopinenta are unele puncte de vedere corecte dar ne-a jignit grav, mizerabil, pe noi, cetățenii Piteștilor (a se revedea textul), cu un aer de superioritate de parcă se adresa băștinașilor africani ,,educați” de ea. Nu lucrez în sectorul public. Am fost în multe țări (turist sau cu probleme de serviciu). Și acolo am văzut aberații urbanistice, clădiri în ruină în mijlocul orașelor, acoperite cu reclame ca niște babe fardate strident, cerșetori și prostituate cu duiumul, gunoaie neridicate, homosexuali și drogați, oameni reci, robotizați, excesiv de preocupați de joburile fără de care nu ar putea să-și plătească chiria și utilitățile, zâmbete false, profesionale, etc. etc. dar și minuni ale lumii care îți înalță sufletul (însă nu despre ele discutăm acum). Țările nordice, adevărate mostre ale succesului pe toate planurile. Așa aș vrea să fie și la noi după ce, în Suedia, la Stockholm, primarul ne-a povestit despre viața lor, în Sala Aurie și în Sala Albastră (în care se decernează premiile Nobel). I-am spus primarului de la noi despre aceste lucruri și că am purtat cu mândrie acolo insigna orașului nostru.
    P. S. Atunci când mă întorceam în țară, nu făceam pe deșteptul ci discutam despre cele văzute și mă bucuram că sunt între ai mei, cu bune, cu rele…

    Reply
    1. 5.1

      Anonim

      Gigi/Gicule/ („smeo” de vălcea ) ,aşa e, domn’e, cum zic ăştia de pe/”dupe”/Argeş, că de trei luni încoace, de când ți-ai revenit/”întors” din boală/ Suedia/ „la matcă”/între malurile de la … Albota şi …Olt, visezi numai colorat (albastru & auriu) şi că te fereşti de apă (ca „Talpa Iadului”de…tămâie!?)…de frică să nu-ți ruginească „tăblița de înmatriculare” pe care ți-au lipit-o/prins-o/ batavii… la „remorcă”, în loc de Premiul/Premiile „No bel/i+ Pulitzer”?!!…
      Ai dracu’ , batavii , bre, mai ofticați ca ăştia de la „Secera şi ciocanul” ,…de-şi zic de vreo XXL de ani „Argeşul”(a fost şi „liber”, la început,…când îl înjurai tu, de peste drum/”concurență”!?), că acu’ ii pupi şi-n c.r/c.v. să-ți dea un pic de …”spațiu” să-ți expui şi tu,smeo, „opiniile” (sub pseudonim!) …că poate-poate …aşa mai fentezi câteva din…”înjurăturile” vâlcenilor & argeşenilor (care te cunosc şi înjură) de pe timpul „întajutorării”/jafului făcut de ține (cu „clanul”!) la jocurile piramidale Philadelphia , Ferrati & „Cz” !
      În aceeaşi ordine de idei, cei de la „Argeşul”(îndeosebi George Olteanu-ziarist de talent- generos, dar care n-a prea avut de-a face cu…IPOCRIZIA/minciuna/inselatoria) cred că ştie, totuşi,ce ştie toată lumea, după înşelătoria „Calului troian”,povestită de Homer în ILIADA … că trbuie să fie precaut şi când duşmanul face …daruri şi zice că…te apără/ te susține).E faimosă de mii de ani zicala : „Teme-te de greci şi când fac daruri”…Boni/Gigi, Smeo, „aumă-ți-o”!!!

      Reply
    2. 5.2

      Anonim

      Multumesc pentru raspunsul tau !!
      Toti am iesit,am trait afara !!!(sau ma rog,unii dintre noi .svz)
      Hai sa fim seriosi!!
      Ei nu au mizeriile lor ???
      Ba da,dragii mei.
      Dar cei ce vin povestesc experientele lor incercand sa schimbe ceva !!

      Reply
  6. 6

    Hamangiu

    MARA poate esti un pic dura.Posibil din pricina nostalgiei,a sentimentelor profunde pentru orașul copilăriei tale ,capsulat si învelit intr o aură care .poate.nu a avut o niciodata.Si eu tot pe acela il iubesc.In rest cam ai dreptate.
    BONI din pacate esti lizibilă ca discursurile lui Ceausescu cu litere de o șchioapă.Posibil membră psd, sigur admiratoare a bonomului si desuetului de acum Pendula sau a smecherului veșnic cazator in picioare Ionică fara frica.Ma feresc sa folosesc epitete din care cele mai blânde ar fi puslama sau hahalera.Poate chiar mândră deserventa a aparatului admin local suportat cu stoicism de frumoasa clădire din alte timpuri.
    De ce are dreptate MARA.Dupa revolutie .sub înaltul patronaj al celor doi de mai sus si spre captusirea propriilor buzunare din comisioane s a incercat,,modernizarea pe ici pe colo a bătrânului târg.Ce a ieșit vedem cu toții.Pe noi nu ne mai oripilează,peMara da.Pensionarii prostiei cu osanda.si o țuică fiartă nu au fost oripilați niciodata.
    Ar trebui scrise multe in spatiul …
    Noul ansamblu in care functioneaza biblioteca județeană. Un mastodont de beton placat cu faianță rosie ,fără forma s fond între două bijuterii arhitectonice vechi.Un prost gust desăvârșit.
    Din aceeasi categorie extensia muzeului judetean Arges ,de data asta placat cu marmura alba.
    Centrul a fost masacrat si transformat în paraie de beton inconjurate de banci de tablă galbenă.Sa fim mulțumiți a scăpat catedrala Sf Gheorghe fara faianță tricoloră,ca deh aleșii sunt patrioti.
    Circulația din oraș a fost distrusă prin amenajarea nenumăratelor sensuri giratorii 90 la suta fara utilitate.Cate vieți aveti pe constiinta edițiilor in conditiile in care la giratoriu de la -uri stau blocate minute in sir ambulanță la cu urgențe majore.Sau sensul de la Calea Bucuresti util noaptea cand nu i nimeni.O idee avangardistă demnă de secolul 21 nimic.Cate exemple ar fi…Să fim optimiști Bine ca scăpat parcul Triviale.Deocamdata….

    Reply
    1. 6.1

      Anonim

      Risipim orzul…cu tine…și ești în stare să ne îngurgitezi mărgăritarele.

      Reply
    2. 6.2

      Anonim

      După cum scrii, nu prea ți-a plăcut școala, degeaba te frământă grija de Bibloteca Județeană. Să vii cu carnetul de note la control. Cunoaștem marfa. Indivizi care critică de pe margine dar dacă ar ajunge ei în funcție, ar face mai rău. Dar n-ajung, că ,,e proști”!

      Reply
      1. 6.2.1

        Hamangiu

        Papagal anonim, singurul neuron care-ti fileaza înecat în neuropatia alcoolica,nu-ti permite să vezi ca este vorba de dicționarul telefonului .Oricum postarea nu era pentru politruci ca tine .Nu-i paguba ca nu am corectat sărman retard.

        Reply
        1. 6.2.1.1

          Anonim

          Atunci, doar telefonul este prost…

          Reply
        2. 6.2.1.2

          Anonim

          N-auzi, carnetul, unde e carnetul de note, lasă telefonul…

          Reply
          1. 6.2.1.2.1

            Hamangiu

            Hai sictir bai scursura.Tu nu meriți nici macar să-ți dau cu biblioteca -n cap si vrei carnete de note.Am simtit o abjectă placere- ca să-l parafrazez parțial pe Marin Preda-sa-ti comunic asa,mai licențios,aprecierea mea.Cu d-alde voi nu se poate altfel.
            Am scris corect,bai insistent retard?

  7. 7

    Anonim

    ” D-na. mara ” permiteți-mi să vă urez tradiționala urare de bun-(re)venit , Sugi Pula ” mara ” !!!

    Reply
  8. 8

    Anonim

    Sunt deacord cu postările pro și contra referitor la scrsoarea dnei Mara ….dar sa fim serioși centrul Piteștiului este un chici de tot rahatul!
    Totul este vopsit ; pavele,fântâni,arhitectura unui om repetent sau nedocumentate!.
    Cât despre periferie….se putea și mai bine si mă refer la urbanism.
    Case,vile aproape lipite una langa alta Intr un spatiu așa vast cum avem la Pitești….mă pune chiar pe gânduri că aici nu funcționează ceva!
    Aglomerație este peste tot in Europa.
    Mai circulați și cu bicicleta🤣🤣🤣 că nu sa născut nimeni în mașină.
    Va iubesc piteșteni pe toți dar vă privesc mai bine de la Dâmbovicioara!

    Reply
  9. 9

    Ioan

    Ha,ha,ha…manelismul si mediocritatea jigneste si sare la bataie….atata educatie au primit de la familie…si tortureaza fara jena…bunul simt…al oamenilor si cuvintelor… Orasul nu poate sa evolueze cu asemenea atitudini…madam Elena…sa mergi cu mine sa iti arat imagini cu blocuri In Pitesti…luna Octombrie 2019…ca cel din articol…dar este o vorba romaneasca… prostul nu este prost destul…pana nu e si fudul…daca ati calatorit in Europa…posibil sa nu fi avut bani…decat sa accesati…vizitati…locurile cu probleme ale oraselor de care vorbiti… dar…omul are datoria sa priveasca la lumina…nu la intuneric…si sa imprastie lumina acolo unde vietuieste…locuiesc in Pitesti si…nu ma simt jignit de opinia lui Mara…in jurul meu…incerc sa fac bine…si sa promovez lumina si civilizatia…dar…nu se poate progresa…mediocritatea/lipsa de respect fata de semeni/lipsa de educatie si civilizatie…..a majoritatii celorlalti…este ca oceanul…calitatea oamenilor este un biet paraias……Anonimule…cei „prosti” de care vorbesti nu ajung sa conduca destinele unei comunitati datorita…multimii de indivizi care…aleg neintrerupt oameni corupti …si care-i gratuleaza cu un mic…o sarma si o tuica…si apoi…fie ce-o fi…lasa ca e de-ai nostri…fura si ei dar…avem si noi portia de tuica…in loc sa ne recunoastem problemele …sa intelegem de ce se intampla….sa ne solidarizam pentru a indrepta lucrurile… aruncam cu pietre…intr-un om care…a revenit in orasul natal…si produce bunastare prin banii pe care-i cheltuieste in Pitesti…sa cautati pe net filmul cu „Vizita batranei Doamne”….ca sa intelegeti ce comiteti prin postarile voastre jignitoare si tafnoase… daca ar fi anuntat ca ofera dolari gratuit…cu miile…ce v-ati mai fi inghesuit la…cersit… dar…din pacate…din cauza imensitatii oceanului…se rostogoleste Romania in prapastie …putina decenta nu va strica…daca mai aveti…Multumim Mara pentru obiectivitatea ochiului proaspat cu care ai privit o realitate cu care majoritatea…se simte confortabil…Vae victis!

    Reply
    1. 9.1

      Doritorul de $

      Nea’ Ioane, ,,opinia lui Mara”? sau opinia Marei? …nu ajung să conducă ,,datorită” sau din cauza, puncte, puncte cu grămada, mai punem și noi mâna pe carte?

      Reply
    2. 9.2

      Anonim

      ,,manelismul si mediocritatea JIGNESTE si SARE la bataie”…greu cu gramatica, nene!

      Reply
    3. 9.3

      Caro

      Frumoasa replicatotal de acord,,,,cei ofuscati de realitate nu au decat sa foloseasca lamaie la greu si sa voteze ca pana acum,, cu tot suflul dinspre Mioveni orasul a alunecat pe culmile mizeriei si la propriu si la figurat.E sufocat de taxe si persoane periculoase pt avans,,eu am trait multi ani in orasul lalelelor cum i se spune si gandul de a ma restabili se spulbera repede cand intru in el,,asa ca,,forta tuturor,,,

      Reply
  10. 10

    Mara

    Observ cu multa surpriza curentul de opinie creat in urma postarilor mele si sunt coplesita de reactii. Pana la urma consider ca trebuie sa lamuresc cumva cateva elemente intrucat nu pot raspunde tuturor in parte. Nu voi da curs jignirilor pentru ca nu cred ca un astfel de demers ar putea contribui in vreun fel la sinteza unui mesaj cerebral insa dincolo de asta vreau sa pun intr-o lumina pragmatica un mesaj preliminar. Poate ca aceste completari nu sunt necesare si nici macar nu au capacitatea de a friza suficientul.
    Inainte de toate eu am simtit o imensa si dezolanta priveliste odata cu intoarcerea in Pitesti. Nu sunt nici in vacanta si nici nu am venit in orasul meu ca sa-l critic. Asteptarile mi-au fost mari si daca ele mi-au fost inselate numai pitestenii pot judeca dimensiunea unei astfel de concluzii. Nu cred ca sunt singura care aduce critici legate de imaginea Pitestiului. Observ ca si altii o fac public. Probabil ca multe alte voci impartasesc aceleasi opinii asa cum sunt sigura ca mult mai multe vor spune ca eu si cei aflati de partea mea se inseala. Asadar sa le luam in ordine:
    Este Pitestiul un oras mai prosper decat acela pe care l-am lasat in urma cu treizeci de ani? Eu cred ca nu ! Este un conglomerat de stabilimente ticsite de jocuri de noroc, de bodegi, de progres al kitschului. Nu imi amintesc ca atunci cand am plecat de aici sa numar vreunul si odata intoarsa am inventariat 100 de astfel de locuri ale pierzaniei. Daca aceasta este o mandrie atunci mandriti-va cu ea! Eu nu pot compara Pitestiul cu Las Vegas din simplul motiv ca acela a fost un desert pe cand acesta va deveni unul. Unde ne este industria? A fost cumva mutilata de un capitalism prost inteles sau din nefericire cei care au pus-o pe butuci sunt fostii securisti si comunisti ? Daca vreunul dintre cei care au condus destinele acestui judet si implict oras nu a facut parte din vechea nomenclatura atunci Boni, Elena si altii au perfecta dreptate. Eu ma insel…
    Imaginile dezolante pe care fiecare le cunoaste mai mult sau mai putin nu reprezinta un ghetou ordinar? Va invit sa numarati gumele de mestecat de pe fiecare metru patrat de pavaj din zona centrala. Cine dracului le scuipa?
    Va place tabla aceea galbena si ranforsata cu iz de lalea care se holbeaza in Piata Milea? Dar flacara aceea din beton suspendata pe un pai in acelasi loc? Poate ca nu ma pricep eu la Michelangelo sau Rodin insa ce Dumnezeu a fost in capul celor care au avizat astfel de orgii? Ca Intamplator sau nu cladirea Muzeului Judetean, a Bibliotecii si a noii Poste nu cumva au aceleasi vocatii artistice? Cand pitestenii adora marmura si faianta pe post de arhitectura atunci raposatii arhitecti Multescu au oferit ceea ce li s-a cerut. Unde sunt arborii pitestenilor? Daca este adevarat ceea ce se scrie inseamna ca ei sunt o sursa consistenta de venit pentru societatile arondate primariei. Esentele nobile ajung ornamente pt bordurile de masini iar cele ordinare sunt bune de pus pe foc. Unde Dumnezeu sunt cladirile istorice? le-a reabilitat cineva? Cine a facut sistematizarea acestui oras si dupa ce criterii la orele de varf zeci de mii de tarani mutati la oras s-au mutat de la blocurile de pe verticala la cele de pe orizontala. punand un mare dop in giratoriile din zonele cu enclave urbanistice. Padurea Trivale este o treime decat aceea care am lasat-o aici? Cine locuieste astazi in ea si unde mama dracului sunt castanii? Poate cineva sa-mi spuna si mie de ce in loc de Orasul lalelelor ( transformat intr-un urias circ) zona centrala fumega de miros fetid de mici ? Mai oameni buni asta inseamna civilizatie? Cine pazeste acest oras care la lasarea intunericului este dominat de scandalagii, drogati, betivi, criminali si hoti de buzunare? Eu nu stiam ca acum trei decenii sa fi fost asa ceva. Orasul acesta este un cosmar, o ruina fumeganda pe mormantul bunului simt. Aveti un primar. Este adorabil si cu siguranta si urmatorul va fi la fel ca si cel dinaintea celorlalti doi. Este simbolul noului Pitesti de care fiecare in parte poate fi mandru. Nu aveti clasa politica pentru ca nu a existat un exercitiu civic. Acest lucru este o uriasa necunoscuta pentru ca absolut fiecare dintre pitesteni este partas la ceea ce astazi se intampla. Nici macar creatia asumata a unui centru universitar nu poate fi construita ca avantaj din simplul motiv ca puterea unei astfel de institutii se aude pana in ultimul ungher al urbei. Adica e surdo-muta! Mergeti in Fortuna sau Complexul John si vedeti ce se cumpara in acest oras. Exact ce nu se gaseste in altele. Chiloti cu blanita, ceasuri de perete aurite, palmieri din plastic, capace de wc cu insertii de lemn de balsa, blue-jeansi cu strasuri de sticla, pitici de gradina. lei, vulturi si jaguari din gips. Dar cu Costache Negri ce ati avut? Ca in we musteste a balega proaspata? Aveti hipodrom? Mai sa fie? Si de ce hoarde de salbatici trec pe la bubelele de gunoi in ritm de manele tragand din punga si urland ca niste apucati? Pentru ca de-aia… De ce aveti atatea masini cand orasul este renumit pentru somaj? Pentru ca cineva acolo sus se gandeste ca este o blasfemie sa impozitezi fiecare a doua masina in loc sa oferi ajutoare sociale unor neaveniti. De ce sunt atatea canale si atatea treceri de pietoni suprainaltate? Pentru ca numai asa spiritul civic trece prin planetare. Adorati cosciugele. Sunt si acelea peste tot. Ritualul mortii se vinde bine si arata vocatia respectului fata de cei disparuti. Stiti de ce nu se face autostrada Pitesti-Sibiu? Va spun eu: pentru ca aveti politicieni cu pile si ei au pus o vorba buna astfel incat Pitestiul sa nu fie ocolit chiar de toata lumea civilizata. De aia…

    Reply
    1. 10.1

      Anonim

      Multe contradictii in termen, inclusiv referirea la autostrada.

      Reply
    2. 10.2

      Anonim

      Într-un sens (doar unul), Penibilul care a fondat Excrementul zilei loco, aurolaciul şi violaciul („BONI” /”Smeo”) şi care a torturat aproape un deceniu oraşul Piteşti cu relatări/ştiri/opinii („părerea mea”/”din punctul meu de vedere”) revoltătoare despre tot felul de…”crime & violuri” , chiolhanuri, jafuri , amantlâcuri si alte… „alea”, …”ştiri”(!?!)…inventate/minciuni sfruntate/ atacuri la persoană etc., care mai de care mai scabroase prin violența exprimării/limbajului minciunii, insultei , calomiei, şantajului şi corupției de/prin …şi mai ales… din …presă (singur se revendică „liderul provinciei” – adică „provincial”-, ceea ce şi ESTE !!!)… IN acest SENS , poate ne explică şi nouă, cum @ pătruns dumnealui , BONI, şi cum s-a descurcat între „hormonii vraişte” ai doamnei Mara !!? Aici , cu acest cec…în alb , pare că ar avea un ASCENDENT, Boni, față de absolventa de la Stanford care a revenit la Piteşti (la o…”vârstă”, totuşi !) şi s-a apucat să publice…”Opinii” prea …”liberale”…ca din partea unei …”țărăniste” din partidul lui LUPU Vasile (Iaşi) pe care lumea l-a uitat după…”Restitutio in Integrum” a moşiilor şi pădurilor , inclusiv …”Bisericeşti”! Acolo să fi văzut BONI …”VRAIŞTE de HORMONI”(cu miile)…de hectare/ha ! Bravo BONI !

      Reply
      1. 10.2.1

        Anonim

        Eroare de greseala, nu cred ca Boni este Smeo, are alt stil.

        Reply
    3. 10.3

      Alex

      Stimată doamnă, se vede că n-ați mai pășit pe plaiurile mioritice de 30 de ani. În timp ce dumneavoastră ați trăit departe de acest stat retrograd, fiind una din cei privilegiați care au avut inteligența, curajul și/sau șansa de a părăsi această sărăpanie de țară pentru a avea o șansă mai mare la fericire, alții, inclusiv mulți din cei care au comentat la această postare, au respirat aerul din ce în ce mai insalubru al acestei macabre entități naționale numită “România”. Tranziția a fost și este grea în România, așa că trebuie să mai aveți răgaz pentru a ne putea pune, măcar fugitiv și superficial, lângă democrațiile consolidate și economiile avansate. Până una-alta, Piteștiul și România, deoportivă, sunt știrbite de bunăstarea atât de visată de majoritatea cetățenilor. Asta în timp ce politicienii corupți și partidele politice, care de trei secole perpetuează penuria educațională și economică din România, împreună cu presa aservită politic, rudele și prietenii membrilor de partide angajați la stat pe nepotisme, pile și relații, magistrații cumpărați, medicii șpăgari și polițiștii mitangii continuă să fie cei care profită de pe urma acestei situații atât de nefaste pentru oamenii cinstiți. Doamna Mara, așa arată un oraș în care salariul mediu net e undeva la $550 (da, de zece ori mai puțin decât în Golden State). Calibrați-vă așteptările după realitățile Piteștiului pentru că altminteri veți putea fi catalogată drept naivă. Lichelele locale, cele care v-au jignit în ultimul hal, sunt, majoritar, slugi politice care, deși o duc mai bine decât vasta majoritate, tot câștigă resturile aruncate de la stăpânii lor, adică maxim niște zeci de mii de lei, bani care se fac ușor în alte state dezvoltate fără a fi nevoie de kiss-ass-ăreală și yesman-it, sau bieți pensionari care, îndobitociți de Fox News-uri neaoșe ca A3, RTV, Realitatea sau B1, sunt doar niște idioți utili ușor-manipulabili care mențin acest puhoi înapoiat în teism și tradiționalism numit România sub jugul PSD sau PNL. Oricum, nici Statele nu o duc prea bine, așa că deșeurile nu se află doar în România. Aveți de lucrat și acolo la nivelul educației, din moment ce white supremacist-ii, redneck-șii fundamentaliștii și bigoții au votat o astfel de calamitate xenofobă la alegerile prezidențiale. Noi încă nu suntem în halul ăla la nivel de președinție.

      Reply
      1. 10.3.1
      2. 10.3.2

        Caro

        Daaa,perfect,,uite ca eram in dubii daca mai e cineva cu spirit de adevar,la obiect si curajos,,saracul Pitesti napadit de balarii in toate formele ce faci cu cei ca Alex?ca de ceilalti ma doare la basca,,isi merita soarta,,

        Reply
  11. 11

    Hamangiu

    Alo cenzura…dreptul la replică pt ilustrul anonim nu l publicati?Sau adjectivul prost e mai blând decât sintagma ,,sărman retard”

    Reply
    1. 11.1

      Nelu Piteșteanu

      Unul, Hamangiu (o fi strada care a fost demolată?) a facut el ce a făcut pe intelectualul dar pe urmă…a făcut pe el, pardon, și-a dat arama pe față. Ce-ți e și cu viața asta ,,ca o pradă”, plină de refulări morale și nu numai…

      Reply
      1. 11.1.1

        Anonim

        Nelutu Putu să-ți explic cum e cu noțiunile astea ordonate într-un ceaslov de Theodor Hristea .
        Ca sa înțelegi o sa incercam prin exemple.
        Un idiot ca tine este rezultatul defularii unei persoane ,poate respectabilă,supărată pe viață și familie.care nu a gasit alt mod de DEFULARE.Era mai bine pentru umanitate sa fi spart un geam.
        Refularea e atunci cand nu esti in stare nici macar
        sa defulezi si te ineci cu propriile elucubrații. Cam ce faci tu acum .Ai inteles bai Nelu Cotet?

        Reply
      2. 11.1.2

        Hamangiu

        NELU PUTU să-ți explic diferenta dintre DEFULARE SI REFULARE.
        Un idiot ca tine este rezultatu lDEFULARII unei persoane, poate respectabila, suparata pe viata si familie.Era mai bine pentru umanitate daca spărgea un geam.
        REFULAREA este atunci cand nu poti nici macar sa defulezi si te ineci cu propriile elucubratii ,exact cum faci tu acum.
        Ai inteles bai NELU COTET?

        Reply
        1. 11.1.2.1

          Anonim

          M-am convins că TU ești idiotul refulat!

          Reply
    2. 11.2

      Anonim

      Aloooo, aici Cenzura. Am primit ordin să nu-i mai lăsăm pe agramați să posteze. Doar astăzi mai facem excepții.

      Reply
      1. 11.2.1

        Hamangiu

        De obicei perseverenta este un atribut pozitiv.In cazul tau nu este decât confirmarea unui caz patologic de tembelism.Si cum majoritatea tembelilor sunt onanisti convinsi nu pot decat sa te las sa-ti dedici timpul acestei nobile îndeletniciri.Cel puțin nu vei putea defula,cel mult refula,ca sa înțelegi mai mult bai NELU anonimu”

        Reply
        1. 11.2.1.1
  12. 12

    Auner

    Pitestiul , cu toate problemele lui postdecembriste, nu e un caz izolat in partea asta de tara si ar fi util sa incercam sa privim intreaga padure, pentru a trage niste concluzii pertinente si pentru orasul de acolo-„unde-n Arges se varsa raul Doamnei”.
    As spune ca un, rol mai nefast poate decat disparitia industriei, l-a avut permeabilizarea vietii sociale a tarii de catre subcultura orientala pe care as numi-o a manelelor, contrar logicii si orientarii de fatada, catre Europa! Acest fenomen , nu s-a produs, din pacate, doar la nivel individual ci a avut si are un caracter deliberat , imprimat de multe dintre canalele mass media.
    Asa se face ca modelele de viata si conduita sociala, nu ne mai vin dinspre vest, precum la ’48, ci dinspre Asia Minor.
    Asistam astfel, in decursul unei singure vieti, la transplantarea unui model de viata strain odinioara poporului roman si asta se intampla cu o viteza care este concurata poate doar de catre cea a schimbarilor climatice planetare.
    De multe ori, in presa centrala, pe comentarii , unele postari, provenind de la cititori transilvaneni, numesc peiorativ Bucurestiul „micul Mumbai”, iar Muntenia „Rromanistan”, locuitorii din sud „mitici” etc.
    Eu cred insa (sau mai exact doresc sa cred) ca nu sunt transformari ireversibile si ca vom izbuti sa scapam de perceptia de Manelistan, in cele din urma.Pentru asta trebuie sa se intample niste schimbari de directie in programul de tara, foarte transante. Avem insa oamenii si gruparile politice capabile sa se inhame la aceasta, pana nu e prea tarziu ?
    Simple reactii la nivel individual nu sunt suficiente, vezi doar cazul de-acum cateva luni al omului de afaceri din Curtea de Arges, care a indraznit sa ia atitudine contra abuzurilor comise in trafic si a platit cu viata!
    Pitesti-ul nu e singurul ramas fara industrie dar, pentru a reintra pe un nou fagas de dezvoltare in noua realitate economica este cu adevarat nevoie de oameni care sfintesc locul.
    Nu am nicio treaba cu Ramnicu Valcea, dar uite ca judetul Valcea se mandreste cu cea mai lunga durata medie de viata din tara, iar salba de statiuni balneare are probabil si ea o legatura (si cauza dar si efect).Noi nu avem acea salba dar avem conditii naturale destul de apropiate ca valoare antropica.
    Nu putem lancezi sine die la umbra si gloria Bratienilor.
    Cum se spunea pe vremuri de mult apuse : cine nu are „nemti” sa si-i cumpere !

    Reply
    1. 12.1
    2. 12.2

      Anonim

      Doamna Mara/Dora/Ana/Pushyca ş.a., nu vreau să-ți/să vă… stric …”preludiul” (totuşi, mult prea lung şi …recurent !) , dar trebuie să observ (n-am încotro !) , că pe lângă „hormonii vraişte”, pe care i-a observat-primul… „pixdos”…al Redacției, Boni/grămad@ de vălcea/ (mai nou, Albota–Argeş), suferiți de boala lipsei de…litera „P” („mare & tare” ? ) Aşteptați provincia şi de aceea ați revenit la …Piteşti ?? !!!..

      Reply
    3. 12.4

      Anonim

      EŞTI cam…NEVORBITĂ !…Un whiskey,…ceva ??!!

      Reply
  13. 13

    Anonim

    Sa vina ea sa îl „conducă”. Bine că stă că vaca proțăpită in America. Avea America mare nevoie de ea 🤣🤣🤣. Mă ia cu greață 🤪🤪

    Reply
  14. 14

    Anonim

    Doamna Mara/Dora/Ana/Pushyca ş.a., nu vreau să-ți/să vă… stric …”preludiul” (totuşi, mult prea lung şi …recurent !) , dar trebuie să observ (n-am încotro !) , că pe lângă „hormonii vraişte”, pe care i-a observat-primul… „pixdos”…al Redacției, Boni/grămad@ de vălcea/ (mai nou, Albota–Argeş), suferiți de boala lipsei de…litera „P” („mare & tare” ? ) !!!..

    Reply
  15. 15

    Hamangiu

    N-ai dispărut bai onanistule?Te mai bagi mult in seama ,comunistoid balos.Nu ti e rusine sa jignesti o femeie în halul ăsta?
    Mars la culcare zevzecule.

    Reply
  16. 16

    Ioan

    Doritorule de $/Anonimule…multumesc de corectura…doar atata puteti…sa corectati gramatica ideilor exprimate de altii…puneti osul la treaba…contribuiti cu opiniile voastre…ha…ha…ha…bravos natiune…halal sa-ti fie…aici nu dam examen la gramatica… orice eroare poate fi posibila dar…si tolerabila…intr-o dezbatere de idei…implicarea este calea spre lumina…Domnul Redactor…daca aveti instituita cenzura opiniilor postate…cum este posibil sa apara in spatiul online al ziarului…postarea „Anonimului din 27 Octombrie 2019 at 2:41″….va descalifica atat pe dvs. cat si ziarul Argesul…care permite/promoveaza asemenea…abjectii umane…ramane cum am stabilit…hai…treceti in gulag…gogomanilor…fereastra de libertate…s-a inchis…Mara ai inteles prea bine… drumul celor „putini”…nu trece prin Pitesti…Orasul ramane suspendat intr-un „no man’s land” perpetuu….Restul este Tacere si…Intelepciune!

    Reply
    1. 16.1

      Anonim

      Păi dacă nu știi gramatica de școală generală cum să credem noi că te pricepi la politică, psihologie, arhitectură, etc. Au dreptate ,,corectorii”.

      Reply
    2. 16.2

      Anonim

      Daca dumneata te lasi balosit de mara asta, e treaba lu matale.

      Reply
  17. 17

    Anonim

    Mă „Ioane, măi „hamangiule”, mai lasați-o dracu”ncolo de zeamă/ beutură (numai „poşircă” de…dude de la …Luncă & Cerbu?!).Mă, puțoii lu’ Maritza & Smedracu Scaraotchi/ şoricelul „ŞOC”…cu mustață albă & cioc/ ,…respectați, mă şi voi femeile bătrâne ca Mara/Maritza/Pushyca/Nana/Boni sau Didina, si nu le mai porcăiți c-au ajuns nişte „expirate” (varză călită/grase şi urâtrăvășitoare) , rătăcitoare prin…/de cartiere de blocuri lumpen-proletare cu străzi şi trotuare în coastă , cf. Reportajului de la Piteşti !?…Hai, fuga marş…la Baie !

    Reply
    1. 17.1

      Anonim

      Se poate? Sunteți cam rău cu doamna Mara și alte doamne. La cultura dumneavoastră…

      Reply
  18. 18

    Mara

    Plec din Pitesti cu sentimente amestecate. Sunt totusi trei decenii de cand nu am pasit aici, iar acum totul imi pare asemeni unei calatorii in timp undeva in perioada medievala cand Inchizitia isi facea de cap. Arsul vrajitoarelor la stalpul infamiei pare ca este supliciul celor care s-au ridicat si se ridica mereu impotriva dogmei. Am intalnit totusi oameni minunati atat in spatiul real cat si in cel virtual. Oameni care mi-au aratat unde imi sunt radacinile si m-au ajutat sa inteleg ca oricat de ciudata ar parea aceasta ,,civilizatie” de rit sud-american, exista o speranta undeva in viitor. Pitestiul ramane ciumat doar de oamenii prosti. Sunt multi si nu cred ca putem in vreun fel sa detronam Caracalul dar intr-o perspectiva sumbra putem aspira si la asta intr-o buna zi. M-am ferit sa pun anatema asa cum sunt destul de tacuta in a emite solutii. Nu eu sunt aceea care trebuie sa o faca si cred ca nici nu m-as pricepe ( apoi ar fi si o imensa asumare a unui rol caruia nu-i apartin decat la timpul vetust). Am aflat din invectivele unor doamne sau domni ( naiba stie exact genul) ca ma aflu intr-un loc pe care trebuie sa-l parasesc pentru ca l-as fi maculat cu declaratiile mele. O voi face nu pentru a le implini o dorinta ci sa le spun ca intr-o zi la Pitesti Guvernul Statelor Unite va face o investitie majora. Acel moment tine de un ciclu electoral schimbat si de o alta structura profesionala a viitorului staff. Toti asteapta un semn pentru a investi aici si nu exista nicio conditie legata de profilul politic ci de acela civic si profesional. Si va spun asa ca sa ,,dau din casa”, vor o medie de varsta a administratiei publice de maxim 40 de ani. Anul trecut la New York primarul asta al vostru s-a umplut de penibil intr-un periplu Nord – american care a inclus Canada si Statele Unite. Cred ca sunt destui si din ograda acestui domn care ii pot lua locul daca din alte stabilimente problema inca prezinta umflaturi.
    Pitestiul este atat de jos incat cu o investitie de 1 miliard de USD ( fie vorba intre noi atat valoreaza un cartier de vile pitestean cladit din bani furati) acest oras ar putea sa-si rezolve urgent o gramada de probleme. Momentan (din cate citesc) fiecare pitestean este dator cu o suta si ceva de euro pentru greselile administratiei locale pe care Justitia le are de rezolvat.
    Ca am fost eu mai rea de gura asta nu are nicio legatura cu ,,substanta nuda” enuntata de gasca de troli pusa pe scandal. Este un moment in care pitestenii cerebrali pot opri aceast gulag oribil. Va multumesc!

    Reply
    1. 18.1

      Anonim

      Lăsați…. cunoaștem! Drum bun!

      Reply
  19. 19

    Liana Alecu

    Romania intreaga, cea plina de oaze de frumusete si puritate, dar si cea sufocata de gunoaie, manelism, vulgaritate se concentreaza in aceste comentarii si ne reprezinta, din pacate, cu exactitatea necrutatoare a unei radiografii. Aici, in aceste comentarii este sintetizata realitatea dura a tarii noastre de astazi si, totodata aici apar si cauzele care au dus la decaderea sa incontestabila din ultimii 30 de ani: pe langa reaua vointa si rapacitatea externa, raul este profund inradacinat in noi insine, in incapacitatea noastra de a ne depasi subiectivismul, de a analiza IDEI, PRINCIPII, CAUZE abstracte si de a nu ne lasa atrasi de „cearta de vorbe” subiectiva, de atacuri la persoana violente, vulgare, adesea nedrepte si menite sa satisfaca orgolii si nu sa analizeze raul profund si sa-l vindece.In mare, doamna Mara constata corect decaderea orasului in ultimii 30 de ani-poate exagerand pe alocuri, dar fara aroganta sau aere de superioritate occidentala.Comentatorii, animati de latinitatea noastra patimasa, ajung sa se certe si sa se insulte reciproc in loc sa se concentreze strict pe analiza textului doamnei Mara.Acest lucru se intampla si in „politica mare” din Romania-in loc de proiecte de tara, ne confruntam zilnic si public cu rafuieli personale intre preopinenti, ceea ce mentine tara intr-o stare de stagnare cu putine sanse de recuperare.Atata vreau sa spun:ca Pitestiul era mai frumos acum 30 de ani-Piata Milea avea o eleganta sobra-cu marile sale dale gri/roz, ca avea castani si tei infloriti care te imbatau cu parfumul lor, ca avea rauri de trandafiri pe Calea Bucuresti si alte flori-nu numai lalele si panselute si plante frumoase si excelent ingrijite, ca Padurea Trivale era deasa, ca in noptile de vara arata ca din basme, cu norii sai de licurici plutind misterios printre copacii grosi si intunecati, ca pe atunci oamenii erau mai inalti-si barbatii, si femeile-acum parca ne indreptam spre statura pigmeilor, ca erau mult mai eleganti si ingrijiti-nu se imbracau in jeansi zdrentuiti ca acum, si nu purtau gumari si pe arsita, si pe ger, ca nu vorbeau pe strada ca la usa cortului…dar cate si cate ar mai fi de adaugat….

    Reply
    1. 19.1
  20. 21

    Caro

    Exact,,seara mirosea a flori de tei,acum pute a gaze de bolizi fara strazi pe care sa poata alerga in mare viteza ,telefoane si masini sa fie,,din pacate nu vad luminita de la capatul tunelului,, doar mici si manele nu s de ajuns,,curaj oameni ,,

    Reply
  21. 22

    Caro

    Frumoasa replica total de acord,,,,cei ofuscati de realitate nu au decat sa foloseasca lamaie la greu si sa voteze ca pana acum,, cu tot suflul dinspre Mioveni orasul a alunecat pe culmile mizeriei si la propriu si la figurat.E sufocat de taxe si persoane periculoase pt avans,,eu am trait multi ani in orasul lalelelor cum i se spune si gandul de a ma restabili se spulbera repede cand intru in el,,asa ca,,forta tuturor,,,

    Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2024

error: Content is protected !!