Advertisement
La sfârşitul săptămânii, pompierii ISU au intervenit la Stoeneşti, sat Coteneşti, încercând să salveze o persoană căzută într-un canal de lângă cimitir. Din nefericire, victima, un bărbat de aproximativ 60 de ani, a fost scoasă la suprafaţă prezentând deja rigiditate cadaverică.
Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum a ajuns bărbatul în canal. S-a stabilit că este vorba de Gheorghe G., de 57 ani, din comuna Cetăţeni. Individul era consumator de alcool înrăit şi, în seara de vineri, a băut de a stins la o cârciumă din Valea lui Coman. În drum spre casă, de la atâta băutură, i s-a făcut rău, şi-a pierdut echilibrul şi a căzut în canal, de unde nu a mai ieşit viu.
Advertisement