Un grav accident rutier soldat cu pierderea unei vieţi omeneşti a avut loc în această după amiază la Câmpulung.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că un bărbat de 25 de ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului, conducea un autoturism pe strada Colonel Stănescu, din direcția centru spre cartierul Grui. Într-o curbă la dreapta, pe sensul de urcare, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare în împrejurări ce urmează să fie stabilite prin cercetări, acroșând și accidentând grav o femeie de 86 de ani, care se deplasa pe trotuar pe partea stângă față de sensul de deplasare al autoturismului. Rănită extrem de grav, octogenara a fost transportată la spital, unde, din păcate, a survenit decesul.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu consumase alcool. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.