La ora 5.20 a dimineţii, trei autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o spălătorie auto din municipiul Basarabilor.
Când au ajuns, forţele de stingere au constatat că flăcările, deosebit de violente, s-au extins de la spălătorie şi la două gospodării din imediata apropiere. Au ars spălătoria pe aproximativ 120 mp suprafaţă şi bunurile din interiorul acesteia, acoperişul unei magazii pe vreo 30 mp şi al unei case pe circa 20 mp, precum şi 14 mp din acoperişul unui garaj. Din verificări s-a constatat că incendiul a fost cauzat de scurtcircuitul survenit la un aparat electrocasnic lăsat sub tensiune.
Tot pompierii din Curtea de Argeş au intervenit pe strada Valea Doamnei din localitate, unde luase foc o casă. Au ars bunuri din două camere ale locuinţei, proprietara a făcut atac de panică şi după ce a primit îngrijiri medicale a refuzat transportul la spital, iar din cercetări a rezultat că focul a pornit de la jarul căzut din sobă.
La rândul lor, pompieri de la Detaşamentul Bradu au acţionat cu trei autospeciale pe strada Lânăriei din Piteşti, unde luase foc un atelier de mobilă. Au ars scule electrice şi resturi de pal din hala de fabricaţie, iar din verificările efectuate s-a stabilit că incendiul a pornit de la un aparat de încălzire lăsat fără supraveghere, care s-a supraîncins.