Un bărbat din Țițeşti are mario probleme cu legea şi riscă între şase luni şi trei ani de puşcărie după ce a luat un credit cu acte false. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Din verificări a rezultat că, în cursul lunii septembrie 2017, I.T., în vârstă de 54 de ani, din Țițești, în calitate de membru al unei case de ajutor reciproc, a solicitat un împrumut în valoare de 10.000 lei. Pentru a se încadra în regulamentul unităţii, bărbatul a adus cu el şi trei giranţi. T.C.I., de 36 de ani, L.C., de 35 de ani, şi F.C., de 49 de ani, ultima persoană fiind concubina sa, iar celelalte două un nepot şi un vecin, toţi din Ţiţeşti. După ce a încasat creditul, împricinatul nu a mai achitat ratele, context în care conducerea CAR-lui respectiv i-a trimis notificare prin care era somat să achite datoria. Întrucât nu a primit niciun răspuns, unitatea creditoare a trimis adrese de proprire la firmele care emiseseră adeverinţe de salariat pe numele celor trei giranţi. Şi… surpriză! Firmele au răspuns că nu pot da curs propririlor pentru simplul motiv că persoanele respective nu figurau ca angajate.
Unitatea păgubită a sesizat poliţia, ofiţerii de combatere a criminalităţii economice au stabilit că documentele erau false şi au deschis dosar penal. Din prejudiciul total au fost recuperaţi aproximativ 3.000 de lei, bani pe care datornicul îi avea depuşi ca fond la CAR.
Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunerea de trimitere în judecată şi cei patru riscă să ajungă la închisoare pentru o perioadă între şase luni şi trei ani.