3 copii care mergeau pe o bicicletă au fost implicați într-un accident, după ce au mers pe drumul public, în localitatea Corbeni
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un minor de 12 ani, din Corbeni, care conducea o bicicletă pe care transporta alți doi minori, de 11 și de 12 ani, pe DN 7C, din direcția Arefu spre Curtea de Argeș, în împrejurări ce urmează să fie stabilite din cercetări, posibil în condițiile în care intenționa să schimbe direcția de mers spre stânga, fără a se asigura, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus în aceeași direcție de deplasare de o tânără de 21 de ani, din Corbeni.
În urma impactului, doi dintre copii au suferit leziuni, din fericire fiind doar răniți ușor.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
ATENȚIE CRESCUTĂ LA TRAFICUL RUTIER PE DOUĂ ROȚI
Vremea frumoasă și apropierea de vacanțe aduce mai des bicicliști și utilizatori de trotinete pe drumurile publice.
De asemenea, zilele călduroase constituie un îndemn pentru pasionații de motociclism să iasă la drum.
Pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere în care sunt implicați participanții la trafic ce se deplasează pe două roți, polițiștii argeșeni transmit:
Recomandări privind circulația pe drumurile publice a BICICLIȘTILOR:
În cele mai multe dintre cazuri, biciclistul este singura persoană implicată în evenimentul rutier care suferă leziuni, aspect care crește importanța purtării echipamentului de protecție, ce poate diminua sau împiedica rănirea biciclistului.
- Utilizați casca de protecție și vesta reflectorizantă, pentru a vă proteja şi pentru a creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public.
- Reamintim obligaţiile legale pentru biciclişti, referitor la limita de vârstă, de 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice, obligaţia de a folosi vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier.
- Recomandăm ca pentru cei care învaţă mersul pe bicicletă, în special copii, să utilizeze exclusiv trasee special amenajate sau în afara drumului public. În special copiii de vârste mici să fie sub supravegherea părinţilor, pentru a fi instruiţi şi a se obişnui cu regulile de deplasare în traficul rutier.
- Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște şi schimbarea direcţiei de deplasare să fie făcute doar după o asigurare temeinică.
- Traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni să nu fie făcută pe bicicletă, ci mergând pe lângă aceasta, după ce, în prealabil, v-aţi asigurat că intenţia de a traversa a fost observată de conducătorii auto şi că aceştia pot opri în condiţii de siguranţă.
Recomandări privind circulația pe drumurile publice a MOTOCICLIȘTILOR:
Deși prezenta motocicliștilor pe drumurile publice este una cu specific sezonier, de cele mai multe ori, consecințele accidentelor în care aceștia sunt implicați sunt grave.
- Utilizați echipamentul de protecție omologat (cască, costum, cizme și mănuși) pentru că numai acesta vă poate asigura o protecție eficientă în caz de accident.
- Fiți vizibili – folosirea permanentă a luminii de întâlnire și semnalizarea oricărei schimbări a direcției de mers este obligatorie, iar pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, folosiți echipament reflectorizant.
- Respectați regulile privind efectuarea depășirii, manifestați prudență și efectuați această manevră numai prin partea stângă, fără a-i incomoda pe ceilalți parteneri de trafic.
- Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște sau accelerarea puternică a motorului produc disconfort, iar aplicarea principiului ,,mă strecor” pentru că am timp sau am loc, generează risc major de accident.
- Adaptați permanent viteza la condițiile meteo, de drum și de trafic.
- Anticipați pericolele – rulând la distanță de minim 1,5 m față de vehiculele aflate în staționare, pentru a evita deschiderea bruscă a unei portiere.
- Nu confundați strada cu pista de concurs – viteza crește exponențial riscul de accident, precum și gravitatea consecințelor.
Recomandări privind circulația pe drumurile publice a utilizatorilor de TROTINETE ELECTRICE:
Din fericire, evenimentele rutiere cu victimă în care să fie implicate trotinete electrice nu constituie un fenomen, fiind mai degrabă sporadice, dar utilizarea acestora de către cetățeni are un trend ascendent.
Recomandăm persoanelor care folosesc astfel de mijloace de deplasare să respecte următoarele reguli:
- Utilizați casca de protecție și elemente de luminare și reflectorizante în echiparea trotinetei, pentru a vă proteja şi pentru a creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public.
- Limita de vârstă pentru deplasarea pe drumurile publice cu troninete electrice este de 14 ani.
-Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, atunci trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.
REȚINEȚI: Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni, în timpul deplasării pe bicicletă sau trotinetă constituie abatere de la normele de circulație rutieră și poate atrage sancționarea contravențională, sau, mai grav, implicarea într-un eveniment rutier.
Nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenție, și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă (580 – 725 de lei).
Nerespectarea normelor privind dotarea bicicletelor sau a trotinetelor electrice se sancționează contravențional cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv 6-8 puncte amendă (870 – 1.160 de lei).
Poliţiştii argeşeni recomandă tuturor participanților la trafic să conducă cu prudență, adoptând permanent o conduită preventivă, să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante.
Foto: (presasm.ro).