A lovit o femeie și i-a furat geanta în Pitești! Tâlharul a fost capturat în scurt timp.
În ziua de 8 octombrie a.c., polițiștii piteșteni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către o femeie care se afla pe str. Depozitelor din Municipiul Pitești, cu privire la faptul că un bărbat ar fi lovit-o și i-ar fi sustras geanta.
Polițiștii Secției 2 Poliție Pitești s-au deplasat cu operativitate la locul indicat, la căutări luând parte polițiști de ordine publică și de investigații criminale din cadrul subunității amintite.
În urma căutărilor, bărbatul a fost identificat, în zona albiei râului Argeș, având asupra sa bunurile sesizate ca fiind sustrase.
Bărbatul în cauză, de 38 de ani, cu domiciliul în București, a fost condus la sediul poliției, pentru verificări.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, cercetările fiind preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
După administrarea probatoriului și parcurgere a etapelor procesuale, bărbatul de 38 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 8 octombrie, să fie prezent Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.