Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un bărbat de 57 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe DJ 703A, din direcția Poiana Lacului către Sămara, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un șanț și izbindu-se de un gard.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului, bărbatul a fost rănit ușor și transportat la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
A INTRAT CU MAȘINA ÎNTR-UN GARD
Advertisement
Advertisement