În plin sezon estival, când elevii sunt în vacanţă şi părinţii în concedii, se întâmplă un fenomen grav, departe de ochii opiniei publice. A spus-o răspicat, cu subiect şi predicat, un nume cunoscut: Dumitru Tudosoiu, fost inspector şcolar general în Argeş, în prezent consilier local al PSD. Politizarea în învăţământul argeşean, a cadrelor didactice, a şcolii per ansamblu a fost doar una dintre temele abordate la emisiunea „Subiect de presă” realizată vinerea trecută la „Antena 3” Piteşti de Cristina Munteanu şi Mihai Golescu.
Cât de greu e?
Angrenat în probleme curente ale urbei, în calitatea sa de consilier local, acolo unde se detaşează prin vervă şi discursuri percutante, Dumitru Tudosoiu a devenit cel mai vocal dintre aleşii locali. Îşi susţine cu vehemenţă punctele de vedere, nu se abate de la convingeri şi nu îşi iartă adversarii politici, dacă e cazul. Retorica sa este bine argumentată, iar grupul consilierilor social-democraţi îl consideră un demn reprezentant al lor, regăsindu-se în discursurile sale. Totuşi, în actualul mandat, nu e uşor pentru profesorul de educaţie fizică şi nici pentru colegii săi din PSD. A pus degetul pe rană încă din debutul emisiunii Mihai Golescu, întrebând direct: „Cum este, domnule, să nu ai majoritate în Consiliul Local? Cât de greu e?” Luat prin surprindere, invitatul a recunoscut că aleşii PSD trebuie să se adapteze la noua situaţie, să accepte realitatea şi să colaboreze cât se poate de bine cu ceilalţi colegi de la alte partide, pentru că, în definitiv, şi unii, şi ceilalţi vor binele urbei şi al cetăţenilor. „Realitatea ne obligă să fim mult mai responsabili, indiferent de partid”.
Vot per persoană fizică
E o situaţie atipică în Piteşti: primarul e de la PSD; din punct de vedere politic, cei doi viceprimari sunt adversari şi îi fac opoziţie, unul liberal, altul de la USR. În Consiliul Local, multe proiecte propuse de edilul-şef se izbesc de zidul coaliţiei PNL-USR, iar la primele şedinţe conjunctura i-a pus pe consilierii acestei alianţe în postura de a „face legea”, spre disperarea social-democraţilor. Însă orgoliile s-au mai estompat, iar Dumitru Tudosoiu admite că în ultima vreme, deşi raportul de forţe politice din plen este acelaşi, se observă o schimbare de atitudine: „Nu prea se mai votează fiindcă s-a primit ordin de la partid: picaţi proiectul X! Nu, treptat, consilierii de la PNL şi USR au înţeles că trebuie să voteze per persoană fizică! În funcţie de cum le dictează lor conştiinţa, judecând fiecare proiect de hotărâre din perspectiva cetăţeanului care, în definitiv, beneficiază sau nu de respectiva hotărâre. Implicaţiile votului fiecărui consilier îi vizează pe toţi cetăţenii. Şi-au dat seama că trebuie să fie de acord cu proiectele bune pentru locuitorii oraşului, pentru toţi, nu doar pentru electoratul lor”.
Oameni competenţi
În unele situaţii se justifică şi „votul politic”, admite consilierul PSD. Spre exemplu, o problemă actuală în cadrul Consiliului Local: alegerea celor care vor conduce anumite societăţi din subordinea Primăriei. Oamenii selectaţi pentru ocuparea acestor funcţii trebuie să aibă sprijin politic, dar Dumitru Tudosoiu, adept al concurenţei şi al competiţiilor corecte, subliniază: „Trebuie găsiţi oamenii capabili pe care să îi susţină politic un partid, dar, dincolo de asta, să aibă competenţe, să fie profesionişti în domeniul respectiv, oameni de specialitate, pentru a nu avea surprize neplăcute. Sper ca toţi cei nominalizaţi să confirme aşteptările”. Optimist, încrezător că mentalitatea unora poate fi schimbată, politicianul a spus pe un ton ferm: „Poate vom înţelege toţi aleşii locali că interesul tuturor înseamnă binele tututor, pentru că şi eu, şi copiii mei trăim în acest oraş ca şi colegul de la PNL sau USR, şi copiii lui, şi familiile noastre…”
Pretenţii mari pentru şcoli mici
Ducând dorul vremii în care era doar cadru didactic, cu nostalgia în suflet după apelativul „domn profesor”, Dumitru Tudosoiu a făcut trecerea spre domeniul pe care îl stăpâneşte bine: învăţământul. Cunoscător al celor bune şi rele din acest domeniu, invitatul a găsit elementul de legătură între cele două teme ale emisiunii, „administraţie locală” şi „şcoală”, invitându-i pe telespectatori să reflecteze la volumul cheltuielilor pe care o primărie, în speţă cea de la Piteşti, le are cu unităţile şcolare unde trebuie asigurat iluminat, căldură iarna, apă, utilităţi, detergenţi etc. Pentru a nu mai aminti de lucrările mari, investiţiile de anvergură, ci doar de cheltuielile curente. Pretenţiile elevilor şi mai ales ale părinţilor au crescut, dar Dumitru Tudosoiu, care este la fel de interesat de bunul mers al lucrurilor şi în calitate de tată, a făcut lumină pentru cei indignaţi de modul în care arată şcolile: „Să se gândească piteştenii la faptul că şcolile construite de comunişti au fost făcute între blocuri. Foarte bine că le-au construit. Dar spaţiul este foarte limitat, nu ai cum să mai dezvolţi unitatea de învăţământ, nu ai cum să mai construieşti nimic în plus; nu putem compara şcolile de aici cu ce vedem în străinătate: că au anexe, că au campus etc. Din punct de vedere al infrastructurii, suntem limitaţi. Şcolile, clădirile sunt aceleaşi, dar pretenţiile au crescut, nu mai sunt părinţii de acum 50 de ani. Astăzi vrem table inteligente, draperii de mare calitate, covoare antimicrobiene, ferestre pentru raze…”
Clasă de excelenţă
Dincolo de toate problemele cu care se confruntă şcoala, în general, copiii ambiţioşi se pot remarca. A făcut-o cu prisosinţă, recent, Emanuel Mazăre, elev al Şcolii „M. Eminescu” din Piteşti, el întorcându-se cu medalia de aur de la Olimpiada Balcanică de Matematică. Puţini ştiu însă că şi Dumitru Tudosoiu are un oarecare merit, fiind cel care, din funcţia pe care o deţinea, de inspector şcolar general, a înfiinţat o „clasă de excelenţă” din care băiatul a făcut parte. De altfel, cum unii părinţi ştiu, asemenea clase au apărut şi la colegiile naţionale „I.C. Brătianu” şi „Zinca Golescu”. „La Şcoala „Mihai Eminescu”, unde înfiinţasem această clasă a elevilor performanţi, au început să vină tot mai mulţi copii de la alte şcoli. Sunt social-democrat şi sunt preocupat de toate categoriile sociale, mai ales de cele defavorizate, dar din poziţia pe care o aveam, mi-am dat seama că trebuie să avem grijă nu doar de elevii mai slabi sau medii, ci şi de cei dotaţi, de vârfuri! Prea atenţi la această categorie a marii majorităţi, a alevilor de nivel mediu, să nu îi neglijăm pe cei care pot face performanţă, să aibă toate condiţiile pentru dezvoltarea lor în funcţie de capacităţile intelectuale pe care le au. Şi asta e rolul claselor de excelenţă, unde se află elevii foarte buni, aleşi în urma unei selecţii foarte riguroase”, a explicat invitatul emisiunii.
Numirile de directori
De larg interes a fost în ultima vreme schimbarea şefei Inspectoratului Şcolar Argeş. Nimic nou sub soare – îşi vor fi spus unii părinţi. Fiecare partid ori coaliţie care vine la putere are aceleaşi metehne. Tocmai acest „mit” a fost demontat de Dumitru Tudosoiu, pe plan local, în anii în care a condus Inspectoratul: „Recunosc că am venit la şefia IŞJ Argeş pe filieră politică. Este, pe undeva, normal. Ministrul Educaţiei are o viziune, iar în teritoriu, şefii inspectoratelor sunt un fel de extensie a acelei viziuni, a acelui proiect. Dar nu asta e problema, ci alta: să nu politizezi şcoala! Eu pot spune că am făcut, din contră, depolitizare! Nu i-am cerut niciunui director de şcoală să intre în PSD! Dimpotrivă, îi apreciam pe cei care erau de la alte partide; nu mă interesa decât să fie competenţi. Am numit în funcţii de directori oameni de la alte partide”.
Li se pune adeziunea în faţă
Dumitru Tudosoiu şi-a continuat mărturisirea, comparând cu ceea ce se petrece azi: „Am lista cu nume şi prenume; oamenii trăiesc, pot spune! Pe dl. Romică Vlădău, liberal cu carnet, l-am numit director la Liceul „Dinu Lipatti”, fiindcă l-am considerat cel mai capabil pentru această funcţie. Sunt şi alţii, pot să îi spun pe toţi, oameni de la PNL care erau competenţi, erau specialişti, dedicaţi meseriei de dascăli, cu abilităţi manageriale. De ce să nu îi numesc, că nu erau colegi cu mine la PSD?! Alţii nu erau membri în niciun partid şi exact asta le-am spus: nu vă duceţi la nimeni, lăsaţi politica, faceţi treabă acolo, la şcoala unde sunteţi! Poate veni vreun director de şcoală sau liceu astăzi să spună că l-am presat sau că i-am cerut sau i-am sugerat măcar ideea de a intra în PSD, că altfel îşi pierde funcţia? Dimpotrivă, trăiesc cei care erau membri cu carnet ai altor partide şi i-am numit, apreciind profesionismul lor. Astăzi e invers! A fost schimbat politic inspectorul general şi iată că sunt oameni, directori de unităţi şcolare, cărora li se pune pe masă adeziunea pentru a intra în PNL! Se fac presiuni. Unii acceptă pentru a-şi păstra funcţiile, alţii refuză!”
Emisiunea difuzată în fiecare vineri după-amiază, de la ora 15, şi în reluare duminica, s-a încheiat într-o notă optimistă. „Sunt şi astfel de oameni?” – l-a provocat directorul Mihai Golescu. „Da! – a răspuns invitatul. Spre cinstea lor, există directori de şcoli care au demnitate maximă şi refuză să semneze adeziunea!” Declaraţia e dătătoare de speranţă. Dar adevărul rostit doare şi e motiv de reflecţie pentru telespectatori.
Un Comentariu
Andrei
Domnul Tudosoiu, unul dintre cei mai buni inspectori școlari generali! Profesionist, riguros și omenos! Felicitări domnule inspector școlar general!