# Tânărul care abia a făcut majoratul este acum anchetat pentru furt calificat.
Poliţişti ai Secţiei Rurale Albeştii de Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal înregistrat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Din primele date rezultă că Valentin Cosmin S., de 18 ani, din localitate, a pătruns fără drept în curtea unei femei, de unde a furat bunuri în valoare de aproximativ 1.200 de lei.
Concret, flăcăul lucrase în gospodăria păgubitei şi după câtva timp şi-a adus aminte că a văzut la aceasta nişte jenţi auto, pe care le-a furat şi le-a vândut la Valea Iaşului.
Prejudiciul a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale cu suspectul în stare de libertate.