Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat vineri reperele calendaristice ale perioadei electorale pentru alegerile locale din acest an.
Program
Potrivit AEP, prin Legea nr. 135/2020 a fost stabilită 27 septembrie ca dată a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale.
De la intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv de la 20 iulie, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot demara acţiunile de colectare a listelor de susţinători ai candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene.
Perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7-11 august, iar depunerea candidaturilor se va face între 7 şi 18 august. Campania electorală va începe la 28 august şi se va încheia pe 26 septembrie, la ora 7.
Pe 31 iulie, va avea loc desemnarea judecătorilor din Biroul Electoral Central, iar pe 2 august se va completa BEC cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic care are ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum şi cu un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor în numele organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în acest grup.
(S.V.)