După cum v-am informat în ediţia de ieri a ziarului, o femeie şi un copil şi-au pierdut viaţa în urma unui teribil accident rutier care a avut loc în jurul orei unu a nopţii de luni spre marţi la kilometrul 108 al Autostrăzii A1, unde un autoturism a intrat sub un tir al cărui şofer a vrut să întoarcă şi a pus vehiculul de-a latul şoselei. Este vorba despre Costel C., de 49 de ani, din comuna Vadu Moldovei, judeţul Suceava, care marţi după-amiază a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă. Ieri, acesta a fost prezentat de procuror Judecătoriei Piteşti, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat în arestul poliţiei judeţene.
Vă reamintim că, luat prin suprindere de manevra suceveanului, Ionuţ G., de 30 de ani, din Cluj Napoca, aflat la volanul unui BMW, a încercat să evite accidentul, dar s-a izbit de glisiera metalică şi de aici a ricoşat sub remorca mastodontului. Într-o clipă autoturismul a fost distrus complet pe partea dreaptă, iar fiica şoferului, în vârstă de un an şi 10 luni, care era pe bancheta spate în scăunelul special pentru copii, a murit pe loc fiind aproape decapitată de o tablă a caroseriei. Grav rănită, şi soţia acestuia, Anamaria Diana G., de 25 de ani, avocat stagiar la Baroul Bucureşti, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, dar leziunile suferite erau mult prea grave şi cu toate eforturile depuse, nu a putut fi salvată.
Revenind la suceveanul care provocat nenorocirea, acesta a fost amendat cu 9.000 de lei de inspectori ai ISCTR Piteşti, care au constatat că avea montat pe tahograf un dispozitiv de alterare a înregistrării timpilor de conducere şi de odihnă. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi auzit prin staţie de la alţi colegi că este control al ISCTR pe şosea şi că de aia ar fi încercat să întoarcă, pentru a evita controlul.