Am ajuns, de ieri, la o vârstă la care orice om devine mai sensibil la trecerea timpului. Elev, student, apoi tânăr familist ignoram trecerea anilor; acum – nu este doar sentimentul meu – mi se pare că timpul se grăbește. Cercetătorii în domeniu confirmă acest fapt, chiar dacă fenomenul este infinitezimal. Am convingerea că, scriind despre așteptările lui 2022, nu pot aborda subiectul decât prin prisma a ceea ce trăim cu adevărat, fie că vrem sau nu – globalizarea. Suntem, cu toții, fii ai Lumii și, deseori, mai ales în ultimii ani, depindem de trăirile acesteia pe toate meridianele. Aș vrea să încep prin a spune răspicat că, în 2021, mai mult decât în alți ani, România, viața noastră, a tuturor, au fost captive politicului. Un politic producător de crize interne care ne-au afectat profund și, îmi e teamă, consecințele ei nu se vor termina. Din momentul în care Câțu, „crizogenul”, afirmă că „Ciucă să nu uite că a fost votat de PNL ca premier”, avem clară imaginea primului decident din România care nu se poate exprima liber, care nu poate lua decizii decât „câțoide”.
A fost un an când, din cauza prelungitei crize politice (setea de putere, orgolii nemăsurate, pe spinarea noastră!), încrederea în clasa politică, în instituțiile statului, a avut de suferit. Avertizorii situației critice prin care am trecut – cursul valutar, criza socială, criza din sănătate, accentuată de pandemie, blocajele economice, criza energetică – nu au părăsit lumina roșie, de avertizare nici acum. Senzația de deprofesionalizare, de prăbușire în ridicol a promovărilor în funcții decidente, impresia de reală vulgarizare a unor principii au fost precumpănitoare. Programul, numit de Câțu, „Saligny”, dar și PNRR, privit de populație ca un colac salvator, au fost atât de căpușate politic, încât optimismul inițial a devenit, ca să mă exprim elegant, ponderat. 2022 poate va mai diminua „pohtele” unor cleptocrați!
Privind în Argeș și cunoscând mai bine o seamă de oameni care, în pofida restricțiilor de tot felul, au pornit afaceri de succes (vezi și Ghidul oamenilor de afaceri al ziarului nostru, dar și evaluările Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Argeș), parcă avem o speranță. Ce ne dorim în 2022? De câteva decenii ne dorim normalitate, dar nu prea o avem.
În 2022 se împlinesc 15 ani de când am intrat în UE. Și aici, ca și în cazul pandemiei, sunt și păreri „anti”. Este evident că locul nostru este în concertul european! Acum, când, în jurul nostru, dar și în multe locuri din lume, se trasează fel de fel de „linii roșii” (unele chiar în coasta noastră), este benefic să aparținem de o familie puternică, apărătoare a intereselor tuturor membrilor ei. 2022 va fi, totuși, un an al societății postpandemice.
Adică, o coabitare – sperăm cu consecințe atenuate a prezenței pandemiei – cu „inamicul” devenit planetar. Depinde de responsabilitatea și competența factorilor decidenți ca situația de până acum să fie doar o tristă amintire. Și, apropo, de cei 15 ani „europeni cu acte”, cred în ideea pe care JacquesAttali o exprima în 2004: Europa ne ajută, ne stimulează, dar depinde de noi! Să fim noi înșine! Ziceaîn 2004: „Devenir soi. Prenez le pouvoir sur votre vie!” (A deveni tu însuți. Să aveți puterea asupra vieții voastre!) Acest îndemn ar putea fi simbolul lui 2022 în România.
