Advertisement
Două echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD s-au deplasat în jurul orei 18 la Suseni, în urma unui incendiu izbucnit la o anexă dintr-o gospodărie.
Au ars acoperișul anexei pe aproximativ 60 mp și circa 1 mc de lemn de foc din totalul de 3 mc, restul fiind salvați. Incendiul se putea extinde și la locuința aflată în apropiere. Pompierii au acționat pentru protecția casei și pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Incendiul este posibil să fi pornit de la vegetația uscată aflată în jurul unor resturi care au fost arse și ulterior, probabil, lăsate nesupravegheate.
Intervenția a durat aproximativ o oră jumătate și nu au fost victime.
Advertisement