În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate 20 de acţiuni punctuale (dintre care 18 organizate independent de către poliţişti, una organizată cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri). În cadrul activităților au fost verificate 1.599 de persoane, precum și 106 mijloace de transport în comun. Totodată, au fost verificate 95 de societăți comerciale, unde poliţiştii au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 23 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.500 de lei, după cum urmează:
– 19 sancţiuni, în valoare de 500 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
– 4 sancţiuni, în valoare de 4.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurii carantinei/izolării.•
Exemple:
În ziua de 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au depistat doi bărbați, cu vârste de 35 și de 49 de ani, din Pitești, respectiv din Călinești, care nu a respectat măsura izolării/carantinării la domiciliu.
Primul a fost depistat în urma verificării la domiciliu a persoanelor care au instituită restricția carantinării la o adresă aleasă, iar al doilea a fost depistat ca urmare a prezentării la sediul Serviciului de Eliberare a Pasapoartelor Argeș.
Ca urmare a celor constatate, persoanele în cauză au fost sancționate contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, iar situația a fost comunicată la D.S.P. Argeș.•
În ziua de 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, care efectuau activități de verificare a persoanelor care au instituită restricția carantinării la o adresă aleasă, au depistat un bărbat de 36 de ani, din Ștefănești, care nu a respectat măsura izolării/carantinării la domiciliu.
Ca urmare a celor constatate, persoana în cauză a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situația a fost comunicată la D.S.P. Argeș.•
În ziua de 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Locale Mioveni, care acționau sub coordonarea Poliției Orașului Mioveni, efectuând activități de verificare a persoanelor care au instituită restricția carantinării la o adresă aleasă, au depistat un tânăr de 22 de ani, din Mioveni, care nu a respectat măsura izolării/carantinării la domiciliu.
Ca urmare a celor constatate, persoana în cauză a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situația a fost comunicată la D.S.P. Argeș.