# Un bărbat a ajuns la spital după ce maşina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier produs la Zigoneni.
Din primele verificări s-a constatat că, duminică seară, George C., de 30 de ani, din Ploieşti, circula cu un BMW X6 pe DN 7C dinspre Curtea de Argeş către Piteşti. Ajuns pe raza satului Zigoneni, comuna Băiculeşti, din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.
În aceste împrejurări autoturismul a derapat pe carosabilul ud şi alunecos, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat cu un Ford condus regulamentar din sens opus de Alexandru S., de 31 de ani, din Piteşti. În urma accidentului, ambele maşini au părăsit şoseaua şi au ieşit în decor, iar şoferul celui de-al doilea autoturism a fost transportat la spital cu diagnostic preliminar de traumatism la nivelul bazinului.
În urma verificărilor efectuate de agenţi ai Biroului Rutier Curtea de Argeş s-a constatat că bărbatul de la volanul BMW-ului se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi avea o concentraţie sub limita de 0,40 mg/l care constituie infracţiune. Concret, etilotestul a indicat o valoare de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, adică era un pic „ciupit”, cum zic şoferii. În plus, acesta avea permisul de conducere reţinut pentru comiterea unei contravenţii la regimul rutier, dar le-a prezentat oamenilor legii o dovadă înlocuitoare care-i dădea dreptul să conducă.
Poliţiştii au asigurat fluidizarea traficului, care s-a desfăşurat alternativ pe o bandă şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Un Comentariu
Stefan
Mai mila mi-e de BMW decat de el…!