# Individul, trimis în judecată. Poliţiştii piteşteni l-au prins la Autogara Sud.
Judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal privind savârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Din cercetări a rezultat că, în noaptea de 19 spre 20 mai, Gheorghe M., de 34 de ani, din Băileşti, judeţul Dolj, ar fi deposedat prin violenţă pe o femeie de 56 de ani, din Pietroşani, de geanta ce conţinea aproximativ 150 de lei şi bunuri persoanale.
Vă reamintim că cel în cauză a fost depistat de poliţişti ai Secţiei 4 Piteşti la scurt timp după comiterea faptei în zona bulevardul Republicii-Autogara Sud.
După administrarea probatoriului, poliţiştii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, l-au reţinut pe cel în cauză pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat.
Instanţa a dispus arestarea preventivă, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de trimitere în judecată.