Sfârşit cumplit pentru o femeie din Leordeni, care a pierit într-un incendiu ce a cuprins o anexă în care se afla.
Nenorocirea a avut loc la sfârşitul săptămânii în comuna Leordeni, satul Budişteni, când o femeie a sunat la 112 şi a anunţat că în gospodăria vecinei sale a izbucnit un incendiu şi e posibil ca aceasta să fi fost prinsă în interior. În localitatea precizată au intervenit două autospeciale ale pompierilor militari, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă a serviciului judeţean.
La sosire, salvatorii au constatat că flăcările cuprinseseră o anexă, mai exact o aplecătoare care făcea corp comun cu locuinţa compusă din două camere, care avea intrare separată. În curte, chiar lângă anexa precizată, pompierii au găsit cadavrul carbonizat al proprietarei gospodăriei, Constanţa Breazu, în vârstă de 60 de ani.
Femeia locuia singură, dar are un fiu care locuieşte în aceeaşi comună şi o vizita destul de des. La prima examinare trupul fără viaţă nu prezenta leziuni de violenţă şi a fost trimis la medicina legală pentru efectuarea autopsiei şi stabilirii cauzelor morţii. De asemenea, Poliţia Topoloveni a deschis dosar penal şi face cercetări sub supravegherea parchetului din oraşul de pe Valea Cârcinovului pentru clarificarea împrejurărilor producerii tragediei.
Au ars anexa pe circa 50 mp suprafaţă, materiale textile, obiecte de mobilier şi circa 10 mp din casă, iar din primele verificări a fost stabilită cauza incendiului: jar pe material combustibil din încăperea în care se afla soba. Potrivit anchetatorilor, din cauză că nu avea coşul de fum curăţat şi ar fi fost supraîncărcată, soba ar fi explodat, iar jarul a sărit şi pe hainele femeii, care s-au aprins imediat.
Cuprinsă de flăcări, sexagenara a apucat să iasă din focul ce a cuprins aplecătoarea, apoi a căzut în curte şi a decedat.
Având în vedere cele întâmplate, aducem din nou în atenţie necesitatea curăţării din vreme a coşurilor de fum mai ales în perioada sezonului rece, izolarea acestora faţă de materialele combustibile din planşeu şi podul casei, exploatarea atentă a sobelor cu acumulare de căldură, evitarea supraîncărcării şi a supraîncălzirii acestora etc.