În ziua de 22 august a.c., în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la o stare conflictuală, în urma căreia un bărbat de 31 de ani, din Comuna Corbi, ar fi lovit cu un topor pe un consătean, cauzându-i leziuni la o mână.
La fața locului s-a deplasat o patrulă formată din doi polițiști, care au fost amenințați de către bărbatul de 31 de ani, având asupra sa un topor.
Bărbatul în cauză a fost imobilizat și condus la sediul poliției, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere, loviri sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și de ultraj.
După administrarea probatoriului, bărbatul de 31 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive.