Alături de sportivii pe care-i pregăteşte
* George Ghiţulescu şi-a încheiat cariera la 20 de ani
Kaiac-canoe este sportul care, în ultimii ani, a început să aibă în România din ce în ce mai mulţi practicanţi. „O plimbare cu canoea pe râuri vechi de când lumea e un prilej unic de a redescoperi legătura cu natura şi cu Creatorul, care le-a făurit pe toate în vremuri demult apuse”, spunea celebrul canoist canadian Bill Mason.
Forţa, echilibrul şi ritmul sunt cerinţele care fac din kaiac-canoe un sport dur, dar foarte frumos şi atrăgător. Care sunt avantajele practicării acestei discipline ne-a spus George Ghiţulescu, un fost sportiv de performanţă care, la cei 26 de ani, pregăteşte pentru performanţă tineri argeşeni care vor să urce pe cele mai înalte trepte ale podiumului. Şi-a început cariera sportivă la 12 ani, fiind legitimat la CSM Piteşti. A câştigat numeroase medalii în competiţiile interne şi internaţionale, iar la 20 de ani a decis, forţat de împrejurări, să-şi încheie cariera sportivă. În prezent este antrenor de kaiac-canoe la clubul Unirea Bascov. În viaţa particulară este un familist convins. Este căsătorit cu Irina, o fostă colegă de liceu, şi au o fiică, Sofia, în vârstă de patru anişori.
Povestea interlocutorului nostru este frumoasă, dar şi tristă… O veţi afla din rândurile de mai jos.
George Ghiţulescu, alături de familie
Avea 12 ani când a început totul…
A ajuns să practice kaiac-canoe în urma unei selecţii, iar la început habar nu avea ce presupune acest sport: „Tot răul e spre bine, cu ideea aceasta în gând trăiesc de-o viaţă. Sunt un învingător şi un luptător, dar nu pot spune că sunt norocos. Am reuşit în viaţă prin muncă, seriozitate, ambiţie şi dăruire. Am început să practic acest sport numit kaiac-canoe dintr-o simplă întâmplare. Eram elev la şcoala din Bascov, comuna mea natală, şi într-una din zile, antrenorul Gheorghe Din, cel căruia îi port un respect aparte, a venit să selecteze copii cu potenţial pentru CSM Piteşti. Printre cei remarcaţi de dânsul m-am numărat şi eu, aveam 12 ani. După câteva zile, am mers în Ştrand pentru a susţine mai multe probe. Atunci am aflat pentru prima dată ce înseamnă kaiac-canoe, ce reguli presupune. Eu locuiam la vremea aceea cu fratele meu, bunica şi tatăl meu. Mama murise cu puţin timp în urmă. Acea selecţie a fost ca o mână întinsă de Dumnezeu pentru a-mi da puterea să merg mai departe. Nimeni din familia mea nu ştia ce presupune kaiac-canoe, aşa că mi-au acordat libertatea de a alege. Am început să parcurg toate etapele, mă pregăteam zilnic cu seriozitate. La nici trei luni, am participat la prima competiţie oficială, Campionatul Naţional de juniori şi cadeţi de la Bascov-Budeasa. Domnul Din m-a aruncat în focul întrecerii şi nu l-am dezamăgit. Am câştigat medalia de aur, în proba de canoe 4 pe distanţa de 2000 m. A fost prima dată când am zâmbit după o perioadă mai lungă de timp. Atunci am câştigat primii bani, 300 de lei. Am mers cu fratele meu şi ne-am cumpărat haine”.
„Un suflet de aur”
Rămas fără mamă la o vârstă fragedă, întâlnirea cu antrenorul Gheorghe Din a fost ca un dar de la Dumnezeu, mai ales datorită faptului că nu provenea dintr-o familie înstărită: „Nu vă puteţi imagina ce a reprezentat Gheorghe Din pentru mine. Mi-a fost ca un al doilea tată. Nu aveam o situaţie financiară prea bună, aveam multe lipsuri, proveneam dintr-o familie modestă, iar domnul Din a observat şi a decis să mă susţină. Şi a făcut-o cu drag şi multă dăruire. Nu-mi permiteam să-mi cumpăr echipament sportiv, aveam o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou… Domnul Din mi-a cumpărat echipament, iar la şcoală, an de an, îmi cumpăra cele necesare. Este un om de milioane şi îi voi fi recunoscător totată viaţa mea. Mai mult, a devenit şi naşul meu de cununie… Un suflet de aur”, ne-a mărturisit George Ghiţulescu.
Vicecampion mondial
Ascensiunea lui George Ghiţulescu a fost una rapidă. La 16 ani făcea deja pasul către lotul naţional, iar în primul an de juniorat a participat la Campionatul Mondial din Cehia de unde s-a întors cu zâmbetul pe buze: „În proba de canoe 4, pe distanţa de 500 m, am devenit vicecampion mondial. Nu realizam ce mi se întâmpla, eram bulversat, nu ştiam cum să mă bucur. Eu, care nu ieşisem până atunci din judeţ, nici nu îndrăzneam să visez la o medalie. Şi iată că o obţineam… Era prea mult pentru mine”, rememorează George Ghiţulescu.
Ce a urmat? Fireşte, alte medalii la fel de strălucitoare ca şi precedentele.
După două luni de la Mondiale, a urmat Campionatul European din 2008, care a avut loc în Serbia: „Am reprezentat cu cinste România şi CSM Piteşti. M-am întors cu două medalii de argint, în probele de canoe 4 pe distanţele 500 şi 1000 m. O altă competiţie majoră la startul căreia am fost prezent a fost Campionatul Balcanic, care s-a desfăşurat în Turcia, în acelaşi an. A fost apogeul carierei mele, acolo m-am dezlănţuit. Am câştigat patru medalii de aur în probele de canoe 2 (500 şi 1000 m) şi canoe 4 (500 şi 1000 m). Eram pe val, mă simţeam alt om, parcă visam, atât eu, cât şi colegii mei eram foarte fericiţi. Parcă era un vis. Dintr-un copil sărac, ajunsesem să urc pe cele mai înalte podiumuri ale lumii. Am făcut ani buni echipă cu un alt argeşean, Alexandru Ţolea, bascovean de-al meu”.
În 2007, devenea vicecampion mondial
„Nu m-am ridicat la nivelul aşteptărilor”
Evoluţiile foarte bune l-au adus pe George Ghiţulescu în atenţia marilor cluburi, astfel că, în 2009, ajungea la CSA Steaua Bucureşti. Din păcate, medaliile nu au mai curs ca altădată, iar până la retragere nu a mai fost decât un pas. „Financiar, a fost bine, dar din punct de vedere al prestaţiilor, am avut ghinion. Nu m-am ridicat la nivelul aşteptărilor. Am avut evoluţii modeste, nu am mai prins loturile pentru marile competiţii internaţionale. Am participat la câteva regate şi cupe mondiale. Uzura şi-a spus cuvântul. Am avut o ascensiune fulminantă, dar în timp forma mea sportivă nu a mai fost la înălţime. Nu am mai putut face faţă cerinţelor, nu m-am mai putut ridica la nivelul sportivilor care veneau din urmă, a celor din noua generaţie. În 2013 am spus adio carierei de sportiv, aveam 20 de ani. Ştiu, a fost prea devreme, dar nu am avut altă soluţie”.
Trup şi suflet carierei de antrenor
În prezent, George se dedică trup şi suflet carierei de antrenor, la Unirea Bascov. A avut în spate un foarte bun pedagog, pe Gheorghe Din, antrenorul emerit de la CSM Piteşti făcând parte şi din Biroul Federal al Federaţiei Române de Kaiac-Canoe. Acesta este şi la lotul naţional de juniori al României şi se ocupă de pregătirea canoiştilor. „Am început de jos, dar m-a ajutat enorm domnul Din, mentorul meu. Dumnealui se află în spatele rezultatelor bune pe care le obţin sportivii pe care-i pregătesc. Suntem rivali pentru că activăm la cluburi diferite, dar între noi s-a format o legătură puternică. Deşi pare a fi un sport solicitant şi dificil, kaiac-canoe e foarte frumos şi are multe beneficii. Spatele, pieptul, stomacul şi braţele se dezvoltă armonios, iar atmosfera liniştită şi gesturile repetitive din timpul unei sesiuni fac din acest sport nautic o disciplină relaxantă. Acest sport dezvoltă mintea, fizicul, practicantul îşi descoperă propria personalitate, prinde încredere în forţele proprii”, a încheiat George Ghiţulescu.
