Partenonul
Am ales în acest an să fac un al doilea sejur în Grecia, după cel de acum doi ani din zona Halkidiki. Ca de obicei, am apelat la agenţia de turism Discovery (pe care o găsiţi la parterul redacţiei ziarului „Argeşul”) şi nu m-am înşelat. Totul a fost la superlativ. Am preferat să îmi petrec concediul de vară împreună cu familia în staţiunea Paralia – Katerini, una dintre cele mai mari din zona continentală a Greciei. De acolo, am planificat trei ieşiri importante: la Meteora, la muntele Olimp şi la Atena…
La drum
Pentru călătoria la Paralia (cu maşina) am ales traseul Piteşti-Calafat-Sofia-Kulata-Salonic-Katerini. În zona de nord a Bulgariei, GPS-ul a evitat zona montană cu trecătoarea Petrohan (un fel de… copil al Transfăgărăşanului), dar drumurile au fost proaste cam până la Vratsa. Apoi, autostrada s-a întins până dincolo de Sofia, pentru a reveni pe un drum cu două benzi până la vama din Kulata. Lucrurile se schimbă radical când treci în Grecia: autostrăzile sunt la ordinea zilei, doar pe alocuri fiind nevoit să treci, pentru scurt timp, pe şosele cu dublu sens. De la Piteşti la Katerini sunt cam 800 de kilometri, dar peisajul, per ansamblu, este de vis. Nu am putut pe drum să nu mă gândesc de multe ori la faptul că mai ales grecii au autostrăzi peste tot, iar noi nu suntem în stare să facem Piteşti-Sibiu mai repede; că grecii sunt în stare să îţi ia bani din buzunar pentru o piatră, pe când noi avem peisaje de vis şi nu ştim să atragem turişti; că avem mănăstiri fabuloase, dar mulţi argeşeni preferă pelerinajele la mănăstirile din zona Meteora; că avem munţi cum nu am văzut în sudul Balcanilor, dar nu avem pârtii de schi (până şi bulgarii scot bani grei de pe urma turismului pe care l-au pus la punct cu germanii…).
Primul teatru din lume
România?…
Ne-am cazat pentru opt nopţi în Paralia, la hotelul Cosmopolitan and Spa (recomand!). Plaja – la nici 300 de metri. Serviciile – fără cusur. Zona este mai departe de centrul staţiunii care seamănă foarte mult cu Mamaia (deşi parcă este mai neîngrijită!), dar compensează prin lipsa aglomeraţiei şi a zgomotului (vitale pentru o familie cu copii). Pe plaja hotelului este şi un bar, Cocus, unde poţi încerca diverse băuturi tradiţionale şi nu numai, dar unde dai şi peste un mare admirator al comunismului: Dimitri, un tânăr de 21 de ani, care ne-a spus că lumea, pentru el, se termină în Croaţia, Vestul „decadent” nefiind pe placul său. Lucrează de cinci ani pe plaja din Paralia şi a absolvit Facultatea de Istorie, visând să lucreze ca ghid sau ca profesor. Are multe de povestit… Cât despre apa Mării Egee – limpede, tulburător de limpede în raport cu Marea Neagră. Iar la orizont se înalţă semeţ Olimpul, lăcaşul zeilor, stârnind dorinţa de a-l vedea mai de aproape. Pe plajă şi în staţiune am dat peste o grămadă de români (atât turişti, cât şi lucrători la terase sau magazine). La un moment dat, chiar m-am întrebat dacă nu cumva visez şi am ajuns în… Mamaia!
„Invazie” de turişti
Miracolul Meteorelor
O zi am dedicat-o unei excursii la Kalampaka, acolo unde este vestitul centru ortodox Meteora (sau al Meteorelor – mănăstirile „suspendate în aer”). Le văzusem pe internet, dar realitatea bate… lumea virtuală. Cam 160 de kilometri sunt de mers până la Kalampaka, de unde un drum asemănător Transfăgărăşanului. Priveliştea este absolut încântătoare: stânci semeţe, verdeaţă, iar pe unele dintre stânci – şapte mănăstiri. Fiecare cu povestea ei, fiecare cu muzeul ei, fiecare cu taxă de 3 euro la intrare, fiecare cu magazin de suveniruri. Numai una – Sfântul Ştefan este la nivelul drumului. Pentru celelalte se urcă pe scări precum la cetatea Poenari din Argeş. Efortul merită din plin, deoarece aproape că plângi de atâta frumuseţe (ca să o cităm pe poeta Carolina Ilica). Normal, şi aici era plin de români veniţi în pelerinaj. Unele mănăstiri (cum este şi cazul Marelui Meteor) au funiculare, deci poţi să te încumeţi să treci peste abis pe cablu. Fermecător. O menţiune: după muntele Athos, Meteora este al doilea centru ca importanţă din punct de vedere al ortodoxiei din Grecia. Pe drumul de întoarcere sunt patru magazine care vând fel de fel de suveniruri, de la icoane făcute în serie până la aur şi argint la metru. Până şi aici vânzătoarele erau din România!
Olimp
O altă zi am alocat-o unei excursii la Olimp. Celebrul munte al zeilor are altitudinea maximă de 2917 metri, prin vârful Mitykas (cu vreo 400 de metri mai mult decât vârful cel mai înalt din Argeş şi din România, Moldoveanu). Pentru acest traseu trebuie să mergi de la Katerini cam 50 de kilometri spre localitatea Litochoro, o staţiune montană… delicioasă, cu străzi înguste (deşi pe alocuri cam murdară pe traseul superior spre cheile Olimpului). Peisajul se compară cu cel de pe Cheile Turzii şi puţin cu cel de pe Cheile Dâmbovicioarei, deşi aici intervenţia antropică este mai însemnată (de exemplu, un pârâu a fost casetat, pe deasupra fiind accesul spre cascada lui Zeus). Muntele Olimp este uneori acoperit în vârfuri de nori, de unde, probabil, şi apariţia legendelor cum că dincolo de aceştia s-ar afla lăcaşul marilor zei. Peste tot lumea este relaxată, calmă, prietenoasă. Grecii înşişi sunt liniştiţi şi senini, în ciuda problemelor financiare pe care le-a avut ţara.
Mulţi turişti români la mare
Acropole
Cu o populaţie proprie de 650.000 de persoane, având însă în zona metropolitană circa 3,7 milioane de oameni (inclusiv portul Pireu), Atena este centrul administrativ şi istoric al Greciei. Aflată la 440 de kilometri de Katerini, Atena poate fi vizitată după o cursă cu maşina pe autostrăzi care durează vreo 5 ore. După cele opt nopţi în Paralia, am plecat spre Atena, unde aveam rezervat hotel pentru încă două nopţi. Din loc în loc se plătesc taxe de autostradă. De la Katerini la Atena am plătit fix 26 de euro pentru taxe de autostradă. Plăteşti, dar măcar ai pe ce merge! La noi, plătim rovignetă, plătim accize şi taxă de drum în preţul benzinei, dar autostrăzi avem cu linguriţa. Şi nici măcar la presiunea celui mai important exportator din România, Dacia, nu e în stare Guvernul să facă autostrada Piteşti-Sibiu care să ne lege de Vest! Atena este, pe alocuri, murdară, foarte aglomerată, plină de turişti care vor să vadă minunăţiile lumii antice despre care doar au citit: Acropole, Partenon, templul lui Zeus, Arcul lui Hadrian, Forumul roman, Agora… Taxa de intrare pe Acropole este de 20 euro. Având legimitaţie de la Uniunea Ziariştilor Profesionişti, nu am plătit niciun eurocent. Nici aici, nici la Meteora! Pe Acropole am văzut celebrul templu închinat zeiţei Atena (zeiţa înţelepciunii care s-a luptat cu Poseidon, zeul mării, pentru a da numele acestui oraş, având câştig de cauză graţie măslinului oferit), dar şi primul teatru din lume care şi acum este
Hotelul Cosmopolitan & Spa
funcţional. Atena, văzută de pe Acropole, este o întindere de clădiri albe care lucesc orbitor în soare, şi nu poţi să nu te întrebi de ce prin Argeş nu se pot respecta regulile de bun-simţ urbanistic care prevăd, printre altele, unitate cromatică a unei zone. Cât despre regimul de înălţime, ce să mai vorbim! Atena e plină de viaţă: pe lângă muzee, istorie, Parlamentul unde membrii Gărzii stau nemişcaţi cu orele, piaţa Sintagma sau piaţa Omonia, are şi o zonă comercială intensă (strada Ermou), precum şi localuri şic şi accesibile (în zona Plaka). Vorba aceea: bani să ai! La plecare, trebuie să recunosc, mi-am simţit bateriile încărcate şi mi-am făcut o promisiune: într-un alt concediu o să încerc turismul insular grecesc, despre care am auzit că este unic… Până atunci, o să gust, din când în când, şi din pseudoturismul argeşean. Potenţial avem, dar numai atât! Oare vom găsi vreodată oameni capabili să pună turismul argeşean pe locul meritat?
Claudiu DIŢA
