În mintea unui BANCHER: cu o mână îţi DAU, cu zece îţi IAU!

# La băncile din Pitești, clienţii fac alegeri cu… inima. Bancherul, cu… creierul

# Sute de piteşteni îngroaşă zilnic rândurile la credite de nevoi personale

# Se bagă în datorii pentru aspiratoare scumpe, televizoare, telefoane şi maşini SH

Băncile importante din România, ale căror sedii și sucursale sunt prezente, fără excepție, în Pitești, au dezvoltat aplicații mobile fiindcă, alături de industria de vehicule, se numără printre promotorii automatizării, renunțând astfel la un număr important de consultanți, angajați la munca de jos. Este una din strategiile de eficientizare și creștere a profitului în companiile mari, în condițiile în care numărul de solicitări crește de la an la an și, în plus, paleta de servicii oferite este tot mai largă. Evident, în sistemul clasic bazat pe relația directă angajat – client, ar fi nevoie de o forță de muncă umană masivă, iar potențialele costuri, viteză de lucru, erori (fie că vorbim de abordare greșită și mergând până la rea-intenție) sunt în defavoarea ambelor părţi.

Pe pielea mea

Și totuși, e nevoie în continuare de oameni, iar ieri am simțit pe pielea mea ce înseamnă să fii client neadaptat. Adică acel client care ar putea efectua de la distanță diverse operațiuni (ca să nu spun majoritatea lor), dar din lipsa unor cunoștințe sau poate chiar de teama că s-ar păcăli singur preferă să meargă direct la sediu și să piardă ore pentru a-și rezolva problema. Mai sunt și cetățeni care nu știu că există aplicații pe telefon, iar eu am jucat rolul unei asemenea persoane tocmai pentru a-mi da seama ce înseamnă să fii banalul client al unei companii care face tranziția de la interfața clasică (om – om) la cea modernă (om – computer).

Așadar, am ieșit pe teren cu scopul de a deschide un cont bancar flexibil în care să pot depune bani, retrage, efectua plăți la orice oră și, eventual, să primesc la sfârșitul lunii și o dobândă modică. Două sedii și o sucursală din Argeș am vizitat în micul meu periplu prin centrul Piteștiului, iar ceea ce am văzut este o coloană a infinitului cu clienți care apar de la primele ore ale dimineții și dispar la închiderea programului.

Cozi la credite

Deși am ales un interval orar când lumea trebuia să fie la serviciu, fără excepție, la toate sediile bancare erau cozi cu cel puțin cinci persoane / familii în față, timpul alocat fiecăreia fiind de 15 minute până la o oră. Să spunem, o medie de 30 de minute per client. Am văzut mămici cu bebeluși neînțărcați, tătici cu copii în brațe, bunici, ce să mai, o imagine pe care un occidental ar clasifica-o într-un album cu fotografii inedite, nemaivăzute. Majoritatea stăteau la coadă pentru… credite și, iată, începem să înțelegem fenomenul care conduce la statistici sumbre în sfera socială: unul din patru români trăieşte în sărăcie și fix acel român este primul care iese pe interval căutând să se împrumute. Dobânda anuală efectivă la bănci se situează în jurul a 10%, însă atenție, la IFN-uri (instituții financiare nebancare) poate fi și de 100%. Cămătărie curată! Culmea, și acele firme au clienții lor naivi.

Am lucrat o vreme cu astfel de oameni și pot să vă spun că au impresia că un credit bancar îi scoate din impas și nu văd decât luminița de la capătul tunelului, nu și ce e în tunel. „Plătesc datoriile și îmi cumpăr cele necesare” – spun mulți dintre ei. Da, aflu de cazuri cu persoane care își fac credit pentru un aspirator de… 8000 lei, pentru telefoane, televizoare și alte pasive ale căror vreme trece numaidecât. La anul, alți bani, altă distracție, mai multe datorii!

În contrast, băncile fac profit și au politici care-i permit clientului să treacă dintr-o refinanțare în alta, până nu mai poate și ajunge pe mâna executorilor. Și pentru că am pomenit de profit, să spunem că băncile au obținut procente amețitoare în 2018, de până la 500%.

Aceasta este România pe care unii o cataloghează, impropriu, dezbinată. Totul se rezumă, de fapt, la decizii. Unii decid în baza unei analize pe cifre, alții decid în baza unei… emoții. Iar apoi se arată cu degetul unii pe alții.

Și în campania electorală a existat un asemenea contrast: „votează cu creierul” versus „votează cu inima”. Cred că nici așa, nici așa nu e bine. A decide doar cu creierul înseamnă să te privezi de plăcerea de a obține ceva acum (și uneori e bine să-ți oferi asemenea plăceri), iar a vota doar cu inima înseamnă să elimini raționamentul din ecuație și să riști enorm. Motiv pentru care îi recomand oricărei persoane care merge să se împrumute să ia în calcul un fond de rezervă pentru situații neprevăzute. Dar cum ajungem acolo?

Câștiguri, doar prin… investiții

În ceea ce privește dobânzile la depozite, să spunem că am ajuns în punctul în care nu prea mai contează la ce bancă te duci să depui. Cu valori care se învârt în jurul a 1% și cu previziuni pe termen mediu care merg spre 0% și chiar la dobândă negativă, chiar nu mai e nicio afacere să vânezi câștiguri cu asemenea instrumente. Rămân la părerea că fondurile de investiții pot fi o soluție decentă, dar de pe urma căreia nu te îmbogățești. Investiția directă este probabil singura variantă cinstită care îți poate aduce prosperitate. Și aici, iarăși e nevoie de o alegere unde să-ți pui și capul la contribuție, dar nu doar capul, ci și inima! Adică să ai o afacere pe care să o conduci cu drag, altfel la primul impediment vei abandona din lipsa unei motivații, adică a unei emoții puternice care să te împingă de la spate în momentele dificile.