Aşa cum v-am informat zilele trecute, o mamă şi fiul său au fost la un pas de moarte, după ce au fost găsiţi în stare de inconştienţă în propria locuinţă.
Este vorba despre o femeie de 42 de ani şi un băiat de 10 ani, din comuna Cocu, satul Popeşti. Ambii se intoxicaseră cu monoxid de carbon emanat de la soba din camera unde dormeau. Ei au fost descoperiţi la timp de bunica venită să-şi trezească nepotul pentru a merge la şcoală. Acesta era pe pat, iar mama sa pe jos, ambii inconştienţi, iar în localitate au sosit o ambulanţă SMURD de la ISU Argeş şi o ambulanţă cu medic a serviciului judeţean. Femeia a fost transportată de echipajul SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, iar copilul a fost dus la Spitalul de Pediatrie Piteşti. După acordarea îngrijirilor de specialitate ambii sunt în stare stabilă şi în afara pericolului.
Pornind de la acesrt caz, dar specialiştii ISU Argeş a atrag din nou un serios semnal de alarmă asupra pericolului vine pe care-l reprezintă instalaţiile de încălzire cu combustie. Utilizate incorect sau cu defecte, acestea emit monoxid de carbon, un gaz asfixiant foarte toxic care se fixează pe hemoglobină şi pe enzimele din lanţul respirator la nivel celular. Aceasta se întâmplă deoarece moleculele de monoxid de carbon se ataşează de celulele roşii din sânge de 250 de ori mai puternic decât cele de oxigen. Intoxicaţiile cu monoxid de carbon apar adesea din cauza defecţiunilor la aparate de încălzire cu combustie, precum sobă, aragaz, în încăperi închise unde nivelul redus de oxigen conduce la o ardere incompletă a gazului, astfel încât în încăpere este degajat monoxid de carbon. Pentru a preveni astfel de situaţii care, din nefericire, au produs victime umane, se recomandă ca, înainte de punerea în funcţiune, camera şi soba cu acumulare de căldură să fie bine aerisite, coşul de fum să fie curăţat de zgură sau cenuşă, să fie izolat termic faţă de materialele combustibile, uşiţele focarelor să fie bine închise, să se asigure un sistem de ventilaţie eficient care să nu permită acumularea de gaze. Pe timpul nopţii, sobele pe gaz nu trebuie lăsate în funcţiune, iar la cele pe lemne să nu se închidă evacuarea pe coşul de fum până nu se stinge tot jarul.